Jandarmii sibieni, binecuvântați de IPS Laurențiu

741

Ziua Jandarmeriei Române a fost marcată la Sibiu prin mai multe manifestări academice, festive și umanitare organizate luni, 3 aprilie. Jandarmii din Sibiu au primit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Sărbătoarea Jandarmeriei Române a cuprins la Sibiu o serie de evenimente prin care instituția și-a prezentat realizările din ultima perioadă, a evocat personalitățile istorice legate de începuturile existenței sale, a ridicat în grad ofițeri și a oferit distincții și premii.

Primul eveniment al zilei a avut un caracter umanitar. Peste 30 de jandarmi ai Inspectoratului Județean Sibiu au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină de la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu. Jandarmii au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române, implementată aici prin Departamentul de asistență socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.

Misiune în slujba cetățeanului

Manifestările au continuat la Cercul militar din Sibiu unde jandarmii sibieni, ofițeri, oficialități și numeroși oaspeți au participat la un moment de prezentare a trecutului Jandarmeriei Române, la prezentarea mesajelor din partea instituțiilor sibiene și la ceremonia de acordare de distincții, premii și de ridicare în grad a unor ofițeri.

În cadrul manifestărilor IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat o slujbă de binecuvântare, iar la final a adresat un cuvânt de felicitare și de mulțumire pentru sprijinul constant oferit de jandarmii sibieni la evenimentele organizate în cetatea sibiană.

„Primiți mulțumirile noastre pentru devotamentul și vocația pe care le dovediți în împlinirea misiunilor dumneavoastră. Pe lângă faptul că ocrotiți și apărați patrimoniul uman, spiritual și material al națiunii umane, aveți o haină pe care o respectați și o purtați, o haină de primăvară. Dacă sărbătoarea dumneavoastră este la începutul primăverii, să aveți în suflete o primăvară veșnică! Atât cât trăim să fim bucuroși, să avem o bucurie de a sluji idealuri înalte!”, a subliniat ierarhul.

În cuvântul său, inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmerie Sibiu, colonelul Costel Dogaru, a subliniat rolul important pe care îl are instituția în societatea românească.

„Maniera prin care sunt îndeplinite misiunile specifice poartă o nouă amprentă. Modul inteligent de acțiune într-un segment multi-direcțional, preponderent uman, social, dar și deschis către cooperare și dialog cu cetățenii a reprezentat o prioritate instituțională. (…) Poziția noastră este una delicată, iar rațiunile sunt și trebuie să fie centrate pe principiile unui stat de drept. Din această perspectivă Jandarmeria Română este și trebuie să rămână o instituție echidistantă, aflată permanent în slujba cetățeanului și nu împotriva societății”, a spus colonelul Costel Dogaru.