Liturghie arhierească în Duminica Ortodoxiei la Catedrala mitropolitană din Sibiu

722

În prima duminică a Postului Mare credincioșii din Sibiu și împrejurimi au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în Catedrala mitropolitană din cetatea transilvăneană. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor format din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și slujitori ai Catedralei mitropolitane.

La prima liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din acest post al Sfintelor Paști răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost citită Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei.

Frumusețea Ortodoxiei

La finalul slujbei religioase, IPS Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor despre frumusețea Ortodoxiei și despre foloasele duhovnicești ale trăirii credinței adevărate. Această unicitate a credinței ortodoxe este reflectată și în cult, în special în Sfânta Liturghie.

„Prima parte a liturghiei este Liturghia Cuvântului care ne pregătește pentru partea principală. Punctul central al Sfintei Liturghii a fost cel în care cu toții am ascultat cuvântul de invocare a Duhului Sfânt peste Darurilor pregătite, pentru ca să vină Duhul Sfânt peste noi și peste aceste Daruri, să le sfințească, să le binecuvânteze. Duhul Sfânt a venit peste comunitatea care se roagă împreună, a binecuvântat pe fiecare în parte și Duhul a prefăcut pâinea și vinul pregătite de noi în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos prin care ne-am împărtășit pentru a deveni purtători de Hristos. Dar ce este în sine Sfânta Liturghie? Ea este o actualizare a jertfei de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, dar și a împlinirii, a desăvârșirii jertfei prin Înviere, de aceea fiecare duminică este una de Paști, o zi a Învierii”, a subliniat ierarhul.

Credincioșii prezenți au fost binecuvântați de ierarh la finalul primei săptămâni de nevoință din Postul cel Mare.