Liturghie arhierească la Biserica „Nașterea Domnului” din Sibiu

1700

La sărbătoarea Sfântului Arhidiacon și Întâiul Mucenic Ștefan, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a liturghisit în Biserica „Nașterea Domnului” din Sibiu. Ierarhul oficiat slujba religioasă împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, prodecanul instituției, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, consilierul administrativ al eparhiei, pr. Cătălin Mirișan, cei doi parohi ai bisericii, protopopul de Sibiu, Ioan Coșa și consilierul social eparhial, Ciprian Cândea, precum și alți slujitori ai sfintelor altare.

În cadrul Sfintei Liturghii teologul Iulian Gherman a fost hirotonit diacon, iar diaconul Constantin Eugen Ilincăi a fost hirotonit preot pentru Parohia Nou, județul Sibiu.

Jertfă și credință

În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre virtuțile și jertfelnicia Sfântului Arhidiacon Ștefan și i-a îndemnat să slujească semenilor asemenea acestui mare sfânt al Bisericii.

„Astăzi îl cinstim pe primul mucenic, unul dintre cei șapte arhidiaconi aleși de Apostoli să slujească la mese. Sfântul Ștefan L-a mărturisit pe Domnul Hristos, imitându-L nu doar prin cuvinte. El a făcut nu doar o mărturisire care i-a atras pedeapsa, ci s-a dăruit pe sine, pentru că ultimele sale cuvinte s-au asemănat cu cele ale Mântuitorului pe Cruce: Doamne, iartă-le lor că nu știu ce fac! Avem o sumedenie de mărturii ale dăruirii, jertfelniciei sfinților, imitându-L pe Histos. Dacă ei și-au dat viața pentru Hristos, noi suntem chemați astăzi să lăsăm cele ale acestei vieți pământești trecătoare pentru a-L avea pe Hristos model desăvârșit și pentru a fi părtași jertfei pe care Hristos a adus-o pentru noi”, a spus ierarhul.

La final pr. Ioan Coșa i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste comunitatea sibiană în a treia zi de Crăciun, moment prin care s-a marcat și împlinirea a zece ani de la sfințirea locașului de cult și începerea unei activități social-filantropice remarcabile. Aici funcționează o cantină socială unde primesc zilnic o masă caldă 50 de nevoiași, iar copiii din familii cu posibilități material reduse primesc meditații gratuite. De asemenea, cu sprijinul unei asociații se oferă servicii de asistență pentru bolnavii de cancer.

Ca semn de prețuire cei doi preoți parohi i-au oferit ierarhului din partea comunității o icoană a Maicii Domnului.