Liturghie arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Făgăraș

366

În Duminica a 8-a după Rusalii, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei, a liturghisit în Biserica „Sfânta Treime” din Făgăraș, județul Brașov. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor din care au făcut parte  preoții bisericii făgărășene și alți slujitori ai sfintelor altare.

Credincioșii prezenți la liturghia arhierească au avut posibilitatea să asculte cuvântul de învățătură al ierarhului la această duminică.

„Era în vremea când Irod ucisese pe Sfântul Ioan Botezătorul. Mântuitorul auzind de acestea, s-a retras în pustie să se roage, învățându-ne că întotdeauna, dar mai ales în vreme de încercare, să alergăm cu rugăciune stăruitoare către Dumnezeu. Nu S-a putut tăinui de oameni pentru că o mare mulțime s-a luat după Dânsul. Văzându-i Mântuitorului I s-a făcut milă de ei, că erau ca o turmă fără păstor și le-a vindecat pe bolnavii lor. Fără îndoială ca vor fi fost mulți bolnavi la o mulțime de zece mii de oameni. Sfinții Evangheliști le trec cu vederea pe toate și se opresc numai la minunea înmulțirii pâinilor, pe care o pomenesc toți patru. Mântuitorul făcea minunile la arătare. Așa a vindecat pe orbii de la drumul Ierihonului, așa a înviat pe Lazăr. Minunea înmulțirii pâinilor însă o face mai ferit, pe neobservate.

Mai întâi pregătește pe Apostoli: «De unde să cumpărăm pâine pentru toată lumea? întreabă Domnul pe Filip, pentru a-l încerca, fiindcă El știa ce are să facă» (Ioan 6, 6), iar Andrei aduce vestea că este un copil care are cinci pâini și doi pești. Pe urmă rânduiește mulțimea în cete de câte 50 și 100 de oameni. Închipuiți-vă o întindere mare de oameni, o poiană mare în care se află mai bine de o sută de cete, de câte cincizeci sau o sută de oameni, în total cam la zece mii de  suflete, de fapt numai bărbați cam la cinci mii. În mijloc se află Domnul cu ucenicii și băiețașul având în traistă pâinile și pești. Domnul ridică ochii spre cer, face o rugăciune tainică și binecuvântează pâinile și peștii, ia apoi una și o rupe în două-trei bucăți și le dă oamenilor care la rândul lor fac același lucru, fiecare mergând la o ceată și împărțind bucata primită. Și frânge Domnul cele cinci pâini și doi pești și frâng și ucenicii bucățile primite și frâng și frâng mereu, dar pâinile și peștii nu se mai termină, până când toate cetele au luat cât le-a trebuit. Ba au mai rămas și douăsprezece coșuri de resturi. La început oamenii au mâncat cu poftă că erau flămânzi după trei zile de foame și osteneală, dar mai apoi și-au dat seama de marea minune, dar în mintea mulțimii a fost un singur gând: Acesta este Proorocul care trebuie să vină în lume și Domnul știind că voiau să îl facă Împărat a fugit în pustie. Unul din înțelesurile înmulțirii pâinilor ni-l descoperă stihul din Psalmul 33 care se cântă la Slujba Litiei după binecuvântarea pâinilor: «Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cel ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele». De multe ori Mântuitorul spunea noroadelor «nu vă puneți grija în cele trecătoare, ce veți mânca sau ce veți bea sau cu ce vă veți îmbrăca, căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte se vor adăuga vouă». Mulțimea era însetată de dumnezeiescul Cuvânt, era așa de dornică să asculte această nouă învățătură că uitase și de foame și de sete și de treburile casei și de oboseală. Trecuseră trei zile și tot nu se mai sătura ascultând. Nu a așteptat să fie rugat, nu i-a mai întrebat dacă cred. Prezența lor era cea mai puternică mărturie de credință și de dragoste și îndată le-a tămăduit bolnavii. Mulțimea nu avea altă hrană decât cinci pâini și doi pești. Mântuitorul ia puținul omului și împlinește lipsa până la măsura trebuinței cu îndestulare și prisosință. Viețile sfinților sunt pline de astfel de pilde care ne arată cum Dumnezeu a înmulțit cu prisosință puținul omului. Pe la sfârșitul veacului al cincilea trăia în Palestina Sfântul Teodosie cel Mare care a întemeiat mari obști călugărești, de aceea a fost numit începător al vieții de obște. Fiindcă în acele părți era multă lume săracă și lipsită, zilnic veneau la mănăstirea sa mulțime de oameni săraci, goi, flămânzi și pe toți cuviosul Teodosie îi primea cu dragoste și îi îndestula după trebuință. Și așa de milostiv era cuviosul Teodosie încât, se spune, că erau zile când trebuia să servească și câte o sută de mese pentru străinii care veneau. Odată, însă, fiind foame mare, în acele părți a început să ducă lipsă și mănăstirea Cuviosului Teodosie. Era Duminica Floriilor și mulțime nenumărată de săraci se adunase la porțile mănăstirii ca să primească obișnuita milostenie. Atunci s-au întristat ucenicii și au spus Cuviosului că hrana ce o au în mănăstire nu ajunge pentru cei mulți care cereau. Cuviosul Teodosie însă, le-a mustrat puțina lor credință și le-a poruncit: «Degrabă să deschideți porțile ca să intre toți». Apoi Cuviosul a poruncit ucenicilor să pună înaintea mulțimilor pâine. Deci au mers ucenicii mâhniți la cămară știind că nu vor afla nimic. Dar, deschizând ușa au aflat-o plină de pâine, căci Dumnezeu o umpluse în chip minunat pentru credința robului Săi. Scopul principal pentru care el făcuse minunea era mult mai înalt decât săturarea cu pâine. Văzând că mulțimile îl caută cu sârg le zice: «Mă căutați pentru că ați mâncat din pâine și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică pe care o va da vouă Fiului Omului căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu Tatăl» (Ioan 6, 26-27). Care este această mâncare nepieritoare? Nu este alta decât Sfânta Împărtășanie, despre care Mântuitorul avea să-i învețe îndată pe evrei pentru prima dată în sinagoga din Capernaum: «Eu sunt Pâinea Vieții; cel ce vine la mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată» (Ioan 6, 35). Alături de hrana trupească ce se poate potoli cu hrană materială, omul suferă și de o altă foame mai adâncă, foamea de viață veșnică. Pentru această foame Domnul ne-a dat altă Pâine, Pâinea cea cerească a Însuși Sfântului Său Trup, Pâinea Vieții pe care de atunci, necontenit, o împarte prin mâinile ucenicilor săi, a preoților Bisericii, la fiecare Sfântă Liturghie și niciodată nu se mai sfârșește, spre iertarea păcatelor și viața de veci. Cum să ne apropiem de această pâine tot minunea de astăzi ne învață. Mai întâi trebuie să ieșim în pustie căci acolo Îl găsim pe Domnul. Pustia este desprinderea de toate grijile lumești, adică grija de familie, de avere, de trup. Așa trebuie să ne pregătim de Sfânta Împărtășanie”, a spus ierarhul.

După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a oficiat un parastas pentru preotul Romul Poparad, fost slujitor la această biserică făgărășeană. La final, a fost oficiată o slujbă de pomenire și la mormântul părintelui Romul Poparad.