Liturghie arhierească la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Făgăraș – Combinat

817

În Duminica a 7-a după Rusalii, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Făgăraș – Combinat, alături de preotul pensionar Vasile Onciu, preotul Gheorghe Bica și alți slujitori ai sfintelor altare.

Într-o atmosferă frumoasă, de liniște și rugăciune, ierarhul a vorbit celor prezenți despre învățăturile ce se desprind din pericopa Evanghelică a Duminicii a 7-a după Rusalii care descrie vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum (Matei 9, 27-35). Pentru început părintele Episcop a făcut un rezumat, o prezentare a evenimentelor relatate de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, cum în cetatea Capernaum doi orbi aflați în urma Mântuitorului strigau „Iisuse Fiul lui Dumnezeu mântuiește-ne”. Făcându-Se că nu aude și Își continuă drumul, Mântuitorul intră într-o casă, iar cei doi au venit după Dânsul rugându-L în continuare să-i ajute. Întrebarea Domnului Hristos a fost dacă poate să facă aceasta, iar ei au răspuns: da Doamne, iar Mântuitorul S-a atins de ochii lor și le-a revenit vederea, spunându-le să nu zică nimănui despre ce s-a întâmplat cu ei. Nici n-au ieșit bine din casă, căci aceștia au început să propovăduiască pe Mântuitorul și minunea ce s-a petrecut cu ei. Tot cu acest prilej mulțimea a adus spre vindecare și un om mut care avea și un demon pe care Domnul Hristos l-a vindecat. Observăm aici credința puternică a celor doi orbi, care L-au recunoscut ca Fiul lui David (din sămânța căruia se va naște un Mântuitor). Această credință i-a tămăduit. Orice minune săvârșită și în zilele noastre nu poate fi făcută fără noi, fără aportul nostru de credință. La orice minune trebuie să participe și omul. Constatăm că o dată cu înaintarea în veacuri credința noastră se micșorează, scade și este tot mai puțină față de cum a fost în primele veacuri creștine. Fără credință nu ne putem mântui, nu mai putem ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Această credință noi o putem „modela”, o putem avem cât mai puternică, prin post, prin rugăciune, prin venirea la Biserică, prin Sfânta spovedanie și împărtășanie. „Să căutăm și noi prin credința pe care o avem să ajutăm pe cel sărman de lângă noi, să fim mai buni, mai iertători, și astfel vom putea să fim bineplăcuți lui Dumnezeu. Mulțumim și părintelui Vasile Onciu care s-a ostenit mult pentru această Biserică, fiind la o vârstă destul de înaintată și este cu noi în duh de rugăciune și prezent alături de dumneavoastră în fiecare duminică. Dumnezeu să ne ajute și să ne binecuvânteze pe toți”, a spus ierarhul.

Părintelui Vasile Onciu apoi a mulțumit lui Dumnezeu pentru această frumoasă zi de vară, când această parohie l-a avut oaspete și împreună slujitor pe Părintele Episcop Ilarion Făgărășanul. De asemenea a mulțumit părinților care au venit și slujit împreună și credincioșilor care au fost prezenți.

Părintele Episcop a miruit credincioșii și au fost împărțite tuturor celor prezenți iconițe din partea Sa.

Autor: ierod. Ciprian Păsărică