Liturghie arhierească la biserica Spitalului Militar din Sibiu

593

Preasfințitul Ilarion Făgărășanul a oficiat Sfânta Liturghie joi, 19 aprilie, la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Pantelimon” din curtea Spitalului Militar din Sibiu. Ierarhul a liturghisit împreună cu preotul de la această biserică, părintele Dănuț Zamfir Papară, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul Organizației Tinerilor din Sibiu (OTS). De comun acord cu studenții și elevii din cadrul OTS, cu părintele Dănuț Zamfir Papară, în joia fiecărei săptămânii (atunci când este cu putință), înainte de începerea cursurilor de la Facultate, dis-de-dimineață (ora 6:00), ierarhul oficiază Sfânta Liturghie în această biserică, pentru a se ruga Bunului Dumnezeu ca tinerii să primească sănătate și ajutor ceresc în toate activitățile lor.

Părintele Episcop, la sfârșitul Sfintei Liturghii a adresat un scurt cuvânt de învățătură tinerilor studenți. Având în vedere perioada liturgică în care ne aflăm, ierarhul a amintit celor prezenți că ne aflăm într-o perioadă de bucurie și sărbătoare a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos și a prezentat succint arătările Mântuitorului până la Înălțarea Sa la cer. A spus apoi tinerilor referitor la adeverirea Învierii, atunci când de față era și Apostolul Toma, că și noi prin credința noastră trebuie să credem în această Înviere și că femeile Mironosițe au fost mai curajoase decât Sfinții Apostoli (care stăteau închiși de frica iudeilor) plecând cu noaptea în cap dis-de-dimineață la Mormânt să ungă trupul Mântuitorului. Maria Magdalena a fost prima care L-a văzut Înviat, după cum este scris în Noul Testament, însă după Sfântul Grigorie Palama, Maica Domnului ar fi cea care l-a văzut mai întâi pe Fiul său Înviat din morți. Apoi le-a recomandat celor prezenți să nu fie triști, așa cum erau ucenicii Luca și Cleopa pe drumul Emausului, pentru că Mântuitorului nu-I place să fim astfel, ci să avem fețe vesele, să fim cu inimile luminoase, să fim cât mai bucuroși, pentru că avem bucuria Învierii și avându-L pe Hristos în noi să fim zâmbitori căci suntem apropiați ai Domnului Hristos.

Ierarhul a mai spus că celor nouă fericiri adresate mulțimilor de către Mântuitorul se poate adăuga și aceasta ”fericiți ce n-au văzut și au crezut”, iar referitor la femeile mironosițe, acestea pot fi un exemplu de curaj și credință.

În încheiere PS Ilarion a încurajat tinerii din cadrul OTS să continue ceea ce au început, cu această temelie, care este legătura cu Biserica, prin spovedanie, rugăciune, prin învățătura pe care o urmează, și să fie de folos și semenilor lor.

Autor: ierod. Ciprian Păsărică