Liturghie arhierească la Brașov

2752

În a patra duminică a Postului Mare credincioșii din Brașov au avut posibilitatea să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul Bartolomeu. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga, parohul bisericii Vasile Zărnescu, precum și alți slujitori ai sfintelor altare.

În cuvântul de învățătură ierarhul a explicat Evanghelia duminicii și i-a îndemnat pe credincioșii prezenți în număr mare să se pregătească duhovnicește pentru întâmpinarea marelui praznic al Învierii Domnului, prin Taina Spovedaniei și Taina Sfintei Euharistii.

„În această duminică atenția s-a îndreptat acum de la preocuparea față de propria mântuire, față de călătoria aceasta a noastră pe drumul spre Înviere, spre Pătimirile Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Astăzi am auzit prima vestire pe care a făcut-o Mântuitorul Hristos despre ceea ce i se va întâmpla. În același timp, duminica aceasta ne transmite prin Evanghelia citită astăzi o minune pe care a săvârșit-o Mântuitorul Iisus Hristos tămăduind un copil lunatic bântuit de diavol, la rugămintea stăruitoare a tatălui său. Mântuitorul a făcut trei tămăduiri: l-a vindecat pe cel chinuit de diavol, l-a vindecat de necredință și îndoială pe tatăl copilului și apoi i-a vindecat de îndoială și pe ucenicii Săi. Iată, în aceste momente în care avem nevoie de mai mult ajutor ca să ajungem la final, să putem împlini călătoria noastră prin Postul Mare, observăm câte ispite și câte piedici ne poate pune în cale vrăjmașul. Nu întâmplător în această duminică a fost rânduită această Evanghelie, pentru că L-au întrebat pe Mântuitorul ucenicii de ce nu au putut face ei vindecarea. El le-a răspuns că acest soi de demoni nu pot ieși decât prin post și rugăciune. Suntem încredințați acum, în Postul Mare că și cei mai aprigi și mai dușmănoși demoni pot să fie înlăturați, depinde însă de credința noastră”, a subliniat ierarhul.

Crucea șaguniană

La final Părintele Mitropolit i-a oferit preotului Vasile Zărnescu distincția „Crucea șaguniană pentru clerici” ca semn de prețuire pentru întreaga activitate pastoral-misionară și pentru jertfa depusă în toți acești ani la ridicarea unei biserici monumentale în Brașov. Părintele Vasile Zărnescu i-a mulțumit ierarhului pentru această distincție și pentru binecuvântarea adusă brașovenilor în Postul Mare.

Credincioșii s-au închinat moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.