Liturghie arhierească la Brașov

648

Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat sâmbătă 28 iulie, Sfânta Liturghie precum și slujba parastasului la 40 de zile de la trecerea la Domnul a părintelui Zenovie Moşoiu, fost protopop de Brașov. Slujba a avut loc la Biserica „Sfânta Treime” – Bariţiu din Brașov, alături de protopopul de Brașov, Dănuț Gheorghe Benga, preotul profesor Nicolae Moșoiu și un sobor de preoți.

Alături de familia îndoliată au fost prezenți credincioși ai parohiei care i-au fost aproape în viață părintelui Zenovie, precum și preoți împreună slujitori, prieteni.

După oficierea Sfintei Liturghii și a parastasului, Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul a spus celor prezenți câteva cuvinte referitoare la învățăturile ce se desprind din pericopa evangheliei ce se va citi în duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare – Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34. Dânsul a menționat că prin cuvintele „Îndrăzniți, Eu sunt, nu vă temeți”, ne transmite și nouă celor de astăzi să îndrăznim să-L căutăm pe Mântuitorul Hristos, să nu ne temem și să avem conștiință că El este cel ce ne salvează. El stă și astăzi cu mâna întinsă pentru fiecare din noi ca să ne ridice. Corabia în care se aflau Sfinții Apostoli pe marea Galileii, o putem socoti și Biserica noastră. De asemenea putem socoti ca o corabie și familia noastră, căci și aici ni se întâmplă să avem ispite să avem încercări, iar nădejdea ne este tot la Mântuitorul pe care Îl rugăm să ne ajute, să ne salveze. Sf. Apostol Petru s-a afundat, a spus în continuare Părintele Episcop, crezând că el cu puterile lui face acest lucru, iar noi astăzi avem aceeași tendință să credem că ceea ce facem, facem cu puterile noastre. Trebuie să luăm aminte că Dumnezeu lucrează prin fiecare din noi, întinde mâna fiecăruia și ne ajută și ne întărește; deci noi trebuie să avem credință, Credința este singura ne ține și ne întărește. Fără credință nu putem să avem nimic, nu putem face nimic, nu putem dobândi mântuirea.

„Astăzi ne-am adunat să-l pomenim la 40 de zile pe vrednicul de pomenire părintele protopop Zenovie Moșoiu, care a avut aici o corabie a familiei, o corabie mai mare a Bisericii, a credincioșilor pe care i-a păstorit prin parohiile pe unde a fost. A avut însă o corabie și mai mare protopopiatul care trebuia să-i ducă pe calea mântuirii, să-i ducă pe toți în Împărăția lui Dumnezeu. Părintele i-a primit pe toți cu dragoste, cu bunătate, cu iertare. În acești 64 de ani de preoție mulți au fost botezați, cununați, înmormântați de părintele Zenovie. Dumnezeu să-l odihnească cu drepții, familia să o întărească, iar părintelui profesor Nicolae, băiatul dânsului, Dumnezeu să-i dea sănătate și putere, căci aceasta este viața, căci vine un timp când Dumnezeu ne cheamă pe fiecare să mergem acolo unde ne este locul. Dumnezeu să-l ierte”, a încheiat P.S. Ilarion Făgărășanul.

Despre părintele protopop Zenovie Moşoiu a vorbit apoi părintele protopop de Brașov Dănuț Gh. Benga, care a prezentat pe larg, cu multă emoție, amănunte din viața părintelui cu momentele mai delicate a plecării fiicei sale în Franța, după care a urmat „demisia” din protopopiatul de Brașov precum și alte momente plăcute din viața de parohie, familie și protopopiat. A fost un model pentru preoți, venind zi de zi dimineața și după amiaza la Biserică, fiind permanent în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor.

Preasfințitul Ilarion a miruit pe toți cei prezenți și le-a oferit câte o iconiță.

Apoi întreg soborul de preoți, alături de ierarh au mers la mormânt unde s-a făcut Litia mică pentru cel adormit.

Autor: ierod. Ciprian Păsărică