Liturghie arhierească la Hurez, județul Brașov

4295

Parohia Hurez, Protopopiatul Făgăraș 1, județul Brașov, a primit vizita Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Vizita pastorală a avut loc sâmbătă, 19 noiembrie și a fost o sărbătoare a comunității din satul apropiat de Municipiul Făgăraș.

IPS Mitropolit Laurențiu a binecuvântat cu apă sfințită lucrările efectuate în ultimii ani la exteriorul și interiorul Bisericii „Sfânta Parascheva” din sat și a oficiat Sfânta Liturghie. Locașul de cult a fost supus unor lucrări de reparație, acoperișul fiind schimbat și tencuielile refăcute. De asemenea, la interior s-au schimbat podeaua și mobilierul.

În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Făgăraș 1, Marius Corlean, protopopul de Făgăraș 2, Ion Tărcuță, parohul Marius Cristian Neagu și mulți slujitori ai sfintelor altare din Făgăraș și din parohiile învecinate. Mulți dintre credincioși s-au îmbrăcat cu veșmintele populare specifice Țării Făgărașului și s-au împărtășit cu Trupul și Sângle Mântuitrului Iisus Hristos.

Postul și faptele bune

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu i-a îndemnat pe credincioși să se pregătească spiritual în această perioadă de post închinat praznicului Nașterii Domnului și i-a felicitat pentru devotamentul față de Biserica străbună și pentru implicarea activă în viața parohiei.

„Suntem chemați în această perioadă să ne rugăm în biserică și să cerem ajutorul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu nu ne mântuiește cu forța. Dacă ne rugăm, dacă înțelegem cuvântul lui Dumnezeu și dacă facem și un efort fizic în această perioadă de post prin renunțarea la anumite mâncăruri, care sunt plăcute și folositoare trupului, atunci devenim bineplăcuți lui Dumnezeu. Postul de bucate trebuie unit cu postul de păcate și cu faptele bune, pentru că degeaba suntem credincioși, ori suntem postitori, dacă nu facem și fapte bune, dacă nu oferim celor lipsiți din bunurile noastre lăsate nouă de Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.

Preotul Marius Cristian Neagu a fost hirotesit iconom, iar Adunarea și Consiliul parohiale, Primăria comunei Beclean și Consiliul local, precum și mai mulți binefăcători au primit acte de cinstire din partea ierarhului. Părintele Neagu i-a mulțumit ierarhului pentru vizita pastorală și binecuvântarea adusă comunității din Hurez, dar și tuturor binefăcătorilor bisericii. Părintele paroh i-a oferit ierarhului în dar o icoană.

Sărbătoarea de la Hurez s-a încheiat cu sfințirea unei troițe restaurate recent, aflată în curtea bisericii.

Autor: Ștefan Mărculeț