Liturghie arhierească la Mândra, județul Sibiu

1321

În duminica dinaintea praznicului Nașterii Domnului credincioșii Parohiei Mândra, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu, au primit vizita Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie și a sfințit noul iconostas al Bisericii „Sfântul Nicolae” din parohia sibiană și a binecuvântat lucrările efectuate aici în ultimii doi ani. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian, precum și slujitori ai sfintelor altare din parohiile apropiate.

În cadrul Sfintei Liturghii teologul Radu Tănase a fost hirotonit diacon, iar diaconul Nicolae Constantin Oprișiu a fost hirotonit preot pentru Parohia Vale, Protopopiatul Săliște.

Un grup de elevi din parohie a interpretat câteva colinde în cadrul Sfintei Liturghii, iar mulți dintre credincioșii prezenți au primit împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Genealogia Mântuitorului Hristos

În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, în care s-a prezentat genealogia Mântuitorului Iisus Hristos.

„Evanghelia din Duminica dinaintea praznicului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos ne-a prezentat o mulțime de nume înșirate într-o anumită ordine, care reprezintă desăvârșirea, plinătatea și împlinirea, pentru că vom auzi în ziua Crăciunului că la «plinirea vremii» a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume. S-a plinit vremea urmărind Dumnezeu în poporul ales o evoluție constantă până când să ajungă să fie aleasă cea mai reprezentativă ființă umană din care să se întrupeze Fiul lui Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.

Pentru a se exprima recunoștința pentru activitatea pastoral-misionară și administrativă a preotului paroh Nicolae Cazacu, IPS Mitropolit Laurențiu l-a hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, Adunarea și Consiliul parohiale, precum și Primăria comunei Loamneș au primit acte de cinstire.

Părintele paroh Nicolae Cazacu a prezentat activitatea parohiei din ultimii ani și i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă. Ca semn de prețuire, părintele Cazacu i-a oferit ierarhului o icoană a Sfântului Nicolae, ocrotitorul Parohiei Mândra.