Liturghie arhierească la Râu Sadului, județul Sibiu

656

În Duminica a 25-a după Rusalii, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Râul Sadului, protopopiatul Avrig. Alături de Preasfinția Sa au slujit un sobor de preoți din care a făcut parte părintele protopop de Avrig, Vasile Gafton și părintele paroh Adrian Drăguşin.

Având în vedere că Biserica are un mobilier nou – strane, iconostas pentru icoane – după săvârșirea Sfintei Liturghii Preasfințitul Ilarion Făgărășanul a sfințit acestea, urmând apoi slujba parastasului pentru părintele Moga, fostul părinte paroh.

La începutul cuvântului său de învățătură Preasfinția Sa a făcut mențiunea că Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a întrupat din iubire pentru noi oamenii astfel că și învățătura Sa este pentru iubire. Aceasta se regăsește și în pericopa evanghelică a samarineanului milostiv citită astăzi la Sfânta Liturghie, pe care o putem împărți astfel: omul către om; omul pe lângă om și omul pentru om. Părintele Episcop a specificat că la prima categorie a omului către om avem pe tâlharii care l-au „lăsat abia viu” pe omul ce trecea pe cale; apoi omul pe lângă om sunt cei care au trecut fără să îl ajute pe omul bătut de răufăcători, pentru ca omul pentru om să fie reprezentat de samarineanul care a arătat milă de cel căzut și a avut grijă de el. Ar fi bine să nu avem ură între noi, să nu ne vorbim de rău, ci să avem dragoste, să avem milostenie, să avem iertare și să răbdăm ispitele și încercările care vin asupra noastră. Să fim ca acel samarinean, să încercăm să nu rănim pe nimeni nici prin cuvinte nici cu privirea, cu nimic, ci să fim bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu, venind la Biserică unde să ne spovedim și să primim dezlegare pentru Sfânta Împărtășanie.

„Mulțumim Înaltpreasfințitului nostru Mitropolit Laurențiu care a binecuvântat venirea mea la dumneavoastră în biserică pentru a ne ruga împreună Maicii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos în această binecuvântată zi. Mulțumim corului «Andrei Șaguna» din Sibiu, pentru răspunsurile de la strană, părintelui protopop, celorlalți părinți slujitori și dumneavoastră. Dumnezeu să vă răsplătească toată dragostea și bunătatea” a încheiat Preasfinția Sa.

Părintele protopop de Avrig Vasile Gafton a mulțumit ierarhului dar și Părintelui Mitropolit pentru această prezență arhierească în mijlocul comunități creștine din Râul Sadului, pentru slujirea de astăzi dar și pentru cuvântul cu conotații practice acum când suntem aproape de începutul postului Crăciunului, când trebuie să înțelegem cu toții ce avem de lucrat. „Oamenii de multe ori se plâng când este un cuvânt prea teoretic, că nu-l înțeleg, și când este un cuvânt cu orientare spre împlinire, spre practică, că nu vor să-l facă. Ne aflăm în această postură la începutul postului, înțelegând că totuși ceva trebuie să facem și pentru sufletul nostru. Vă mulțumim căci punem început bun prin această rugăciune arhierească și în același timp marcăm astăzi o împlinire. Această lucrare pe care ați binecuvântat-o, a înlocuirii stranelor din Sfânta Biserică. Vă sărutăm dreapta, vă dorim sănătate, întru mulți și fericiți ani și vă mai așteptăm în mijlocul nostru”, a spus părintele Vasile Gafton.

Părintele paroh Adrian Drăguşin a adus mulțumire Părintelui Episcop pentru prezența în această Biserică, care a fost împodobită cu un nou mobilier prin eforturile credincioșilor, dar mai cu seamă a primăriei care a finanțat și alte lucrări precum renovarea integrală a acoperișului, efectuarea de noi trotuare, a podelei și a stranelor. Părintele Adrian a oferit Preasfințitului Ilarion o icoană cu ocrotitorii acestei biserici, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. A adus mulțumire și părintelui său duhovnic, părintele Iosif, cel pe care l-a găsit slujind acum 16 ani când a sosit la Râul Sadului.

Preasfințitul Părinte Episcop a miruit credincioșii iar părintele Adrian a împărțit acestora câte o iconiță celor prezenți ca aducere aminte de această binecuvântată zi.