Liturghie arhierească la Vad, județul Brașov

1635

Credincioşii satului Vad din protopopiatul Făgăraş I au trăit clipe de bucurie, luni 21 noiembrie, de praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică – hramul bisericii parohiale, când slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte părintele protopop Marius Corlean, părintele paroh Mustaţă Sorin şi alţi slujitori ai sfintelor altare din cadrul Protopopiatului.

La momentul potrivit, Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul a vorbit credincioşilor prezenţi despre ajutorul pe care Maica Domnului îl oferă fiecăruia dintre noi, dacă urmăm poruncile dumnezeieşti şi dacă trăim o viaţă autentică în Hristos Domnul.

La final, mulţime de copii şi credincioşi au primit împărtăşirea cu Sfintele Taine, fiecare din cei prezenţi primind o iconiţă cu chipul Maicii Domnului.