Măieruș, căpetenie a satelor din Țara Bârsei

465

Unul dintre cele mai pitorești sate din Țara Bârsei este Măieruș, localitatea unde găsim o bogată istorie a comunităților care au viețuit împreună timp de secole: sașii, românii și maghiarii. Patrimoniul spiritual și cultural românesc din Măieruș este păstrat de tânăra generație cu mult drag și cu o credință nestrămutată.

Satul este situat la aproximativ 30 de kilometri de Brașov, pe drumul ce leagă ora­șul de sub Tâmpa de vechea cetate a Sighișoarei. Călătorind spre Măieruș ești fermecat de frumusețea acestor locuri minunate, pline de așezări vechi săsești, românești sau maghiare, fiecare cu o poveste născută în vremuri legendare, cu tradiții și obiceiuri străvechi, biserici istorice și oameni ospitalieri și prietenoși.

Aici, timp de veacuri, au viețuit împreună oameni de neamuri diferite, cu obiceiuri diferite, fiecare cu graiul său și cu credința sa. Iată de ce această parte a județului Brașov este unică în țară, este locul unde s-au întâlnit civilizația săsească, cea românească și cea maghiară, toate oferind acestor locuri tot ce au avut mai bun și lăsând în urmă un ținut cu un farmec aparte.

Un scurt istoric al localității brașovene explică proveniența denumirii. Probabil un vechi sat românesc la origini, localitatea a purtat în vechime numele „Aluniș”. Consemnările preotului Joseph Teutsch, din 1754, explică acest nume prin numărul mare de aluni crescuți de-a lungul pârâului care străbate localitatea și se varsă în Olt.

Monografia Parohiei Măieruș vorbește despre existența unui sat românesc cu numele Aluniș, dispărut prin plecarea românilor în vatra actualului sat, lucru consemnat de o cronică a bisericii evanghelice din Măieruș.

Numele „Aluniș” a fost apoi tradus de maghiari prin „Ma­gzaroș” și a înlocuit vechea denumire românească. La rândul lor, românii au tradus „Magza­roș” cu „Măgheruș”, care a devenit în timp „Măieruș”. În timp, satul a cunoscut diferite denumiri în documente, după cum menționează istoricul Nicolae Stoicescu în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania”: „Szasmagyaros”, „Alun”, „Naerst”, „Nassbich”, „Nassbix”, „Nuβbach”, „Magyaros”, „Nussbach”. Comunitatea săsească a menținut până în zilele noastre denumirea „Nussbach”, care înseamnă „Valea Nucilor”, amintindu-se astfel de localitatea întemeiată de ei în urmă cu opt secole.

Istoricul localității prezintă și prima atestare documentară a satului Măieruș. Cel mai vechi document care atestă existența localității datează din 19 noiembrie 1377 și menționează așezarea cu denumirea latină „Villa Nucum”.

Satul a existat, însă, după părerea istoricilor, înainte de această dată, adică în secolul al XIII-lea, când coloniștii sași aduși de regele Ungariei Andrei al II-lea ca să întărească granițele Transilvaniei și să supună locuitorii prezenți la ascultarea sa au format un sat pe vechea vatră a Alunișului.

În monografia parohială se menționează că recensământul din 6 aprilie 1941, înainte de intrarea României în război, consemna că la Măieruș existau 1017 sași (cea mai numeroasă populație de sași de la venirea lor pe aceste meleaguri), 675 români, 205 romi și 23 maghiari. Înfrângerea Germaniei a provocat mari modificări în structura localității Măieruș, iar românii au devenit majoritari.

După Reforma Agrară din 1945, în casele sașilor deportați în U.R.S.S. au fost aduși românii din Întorsura Buzăului, Vama Buzăului și Teliu, în număr de 268 persoane, compensând deficitul de populație. Din totalul de 1017 sași au rămas la anul 1946 doar 661 prezenți în localitate. Din cei 675 de români, au pierit în război 18 persoane și au rămas 657, la care s-au adăugat cei 268 nou-veniți, ajungând la 925 persoane.

După revoluția din anul 1989, până în anul 1992, sașii au emigrat în Germania și au rămas sub 100 de persoane. Și în zilele noastre, comunitatea românească este cea mai numeroasă și numără aproximativ 200 de familii.

Documentele menționează că, pe lângă tradiționalele ocupații (agricultura, creșterea animalelor, pescuitul sau vânătoarea), locuitorii satului au avut și alte ocupații: morăritul, fabricarea prafului de pușcă (încă din 1537), fabricarea cărămizilor, jogăritul (prima instalație de joagăr cu apă este menționată la 1839), fabricarea uleiului (prima presă de ulei este menționată la 1972) și, mai recent, fabricarea de mobilă.

Biserică monument istoric

Pentru comunitatea românească din Măieruș biserica a fost dintotdeauna cel mai important loc al comunității. Din păcate, vremurile dificile din Transilvania medievală nu le-a permis românilor să-și manifeste întru totul credința ortodoxă. Abia după ce împăratul austriac Iosif al II-lea a emis la 1781 actul de toleranță religioasă prin care se permitea și celor de alte confesiuni să se manifeste liber, românii din Măieruș și-au văzut împlinit visul de a avea o biserică pe măsura credinței lor. Câțiva ani după actul de toleranță al împăratului, doi frați greci, negustori în Brașov, Răut și Radu Leca, ctitoreau frumoasa biserică ortodoxă din Măieruș.

Iată ce spune pisania lo­cașului de cult despre actul ctitoririi: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. S-a zidit această Sfântă Biserică din temelie ce se prăznuiește hramul Adormirii Maicii Preceste. În zilele Preaînaltului împărat Iosif al II-lea și cu toată cheltuiala Domnului ctitorului jupânul Leca Răut, Domnului jupânul Radu Leca, Frați din Brașov ca să fie întru veșnica pomenire Dumnealor și părinților Dumnealor la anul 1787, fiind gociman Ioan Cocean, Ioan Zugraf din Tur­cheș”.

Cei doi frați negustori greci din Brașov au donat pe 21 februarie 1783 suma de 300 galbeni ungurești pentru construirea unei biserici „neunite” în „satul imperial, regal și liber Măieruș, pentru săracii valahi, care locuiesc în el”. La anul 1787 biserica era terminată, pictată și sfințită la 15 august, chiar la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul zidirii.

Biserica a fost zidită din cărămidă, pe fundație de piatră, cu un plan de tip sală, cu absida ușor decroșată, semicircular la interior și poligonală la exterior, și un turn clopotniță de secțiune pătrată, deasupra unui pridvor îngust, la origine deschis. Golurile ferestrelor sunt înguste, câte patru pe fațadele laterale și una în axul absidei altarului, semicircular în partea superioară, având glafuri evazate spre interior și penetrații la nivelul bolții.

Lucrări de restaurare

Din anul 2009 au început demersurile pentru restaurarea locașului de cult. Proiectul a însemnat restaurarea picturii, mai multe reparații și construirea unei anexe.

„Încă din anul 2008, când am fost numit paroh la Măieruș, am început demersurile pentru restaurarea bisericii. Exista o do­rință a comunității de a readuce biserica la cinstea care i se cuvenea. Nu a fost ușor, ne-am îndreptat rugămințile către oameni și către toate instituțiile care ne puteau ajuta și am găsit deschidere și încet-încet am reușit să începem lucrările. În anul 2012 am reușit să schimbăm acoperișul locașului de cult, să montăm un paratrăsnet, să zugrăvim turnul și să vopsim obloanele de la turn. În anul 2013 am început ridicarea cons­trucției anexă. A fost foarte dificil de ridicat această cons­trucție din cauza spațiului limitat. În anul 2014 am terminat lucrările de construcție și am inițiat proiectul de restaurare a iconostasului și a picturii în frescă. A trebuit să facem un drenaj în jurul bisericii, pentru că exista umezeală în pereții bisericii noastre. În 2016 am reușit să amenajăm și curtea bisericii”, ne-a spus parohul de la Măieruș, părintele Mihai Pascu.

Lucrările efectuate la biserica din Măieruș, precum și clă­direa anexă unde funcțio­nează Centrul socio-cultural „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” și „Sfântul Ierarh Nectarie” au fost sfințite de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, pe 21 august 2017.

Cel mai important proiect pentru comunitate este cel de restaurare a iconostasului și a picturii interioare, o lucrare pe cât de costisitoare, pe atât de necesară și importantă pentru acest monument istoric.

„Proiectul de restaurare a iconostasului și a picturii este foarte costisitor, dar nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu și al oamenilor. Am avut propuneri să facem un iconostas nou, dar specialiștii ne-au spus că este cea mai valoroasă piesă din biserica noastră, și atunci am hotărât să-l restaurăm”, ne-a mai spus părintele Mihai Pascu.

Catapeteasma din lemn datează de la construirea bisericii. Iconostasul bisericii din Măieruș cuprinde crucea cu molenii, friza icoanelor cu figurile celor 12 Apostoli, încadrând motivul Deisis și marile Praznice de peste an și Icoanele Împărătești, care datează din 1790.

Pe lângă iconostasul deosebit de valoros, biserica din Măieruș deține și câteva cărți vechi, cum sunt „Tripticul”, „Evanghelia” de la 1895, „Octoihul”, „Liturghier” (Pidalion) de la 1818, „Cazania”, „Antologhion”, „Ceaslov” din 1835, „Apostol”, „Chiriacodromion” din 1855, toate fiind scrise cu litere chirilice, actul de ctitorie în original, din data de 21 februarie, anul 1783.
Preotul Andrei Badiu, împreună cu Reuniunea femeilor ortodoxe conduse de preoteasa Maria Badiu, au ridicat la anul 1935 un monument al eroilor români din primul război mondial. Cimitirul este împrejmuit cu gard de cărămidă pe latura de nord și sud, iar pe celelalte laturi cu gard de sârmă.

În perioada 2009-2011, s-a modernizat casa parohială, s-a tencuit la interior și s-a izolat pe exterior, s-a schimbat acope­rișul, s-a pus parchet și faianță. Totodată s-a extins cu un corp nou legat de cel vechi, ca un tot unitar format din baie, o cămară, o cameră parter și două la mansardă.

Viața culturală a satului

Încă din timpuri vechi, comunitățile de sași și de români din Măieruș au avut o viață culturală bogată. Jocurile populare specifice fiecărei etnii, cântecele, doinele, colindele sau „liedurile” („volkslieder”) i-au însoțit dintotdeauna și au contribuit la menținerea unui climat bun de conviețuire.

În monografia parohială se menționează că preotul Andrei Badiu, împreună cu Reuniunea femeilor ortodoxe conduse de preoteasa Maria Badiu, au organizat cercuri de cusături pe motive naționale, cursuri de educație pentru tinerele gospodine și mame, formații de teatru, cântece și jocuri populare românești, antrenând întreaga suflare românească din localitate.
În anul 1934, casa parohială construită avea în componența ei și o cameră destinată bibliotecii parohiale care este func­țională și astăzi, iar în vechea școală care a aparținut bisericii funcționează în zilele noastre grădinița satului.

Pe 15 august, în fiecare an, la hramul bisericii au loc și festivitățile de ziua Măierușului. După Sfânta Liturghie, oficia­lități, invitați, preoți, tineri în costume populare pe cai, localnici în costume populare, credincioși de la biserică merg în alai, plecând din fața bisericii către parcul din centrul loca­lității, unde începe hora și programul artistic.

„În postul Nașterii Domnului se împărtășesc copiii de la grădiniță și se spovedesc și împărtășesc copiii de la școală până la vârsta de zece ani, de religie ortodoxă, acțiune precedată de catehizarea lor, după care li se dăruiesc copiilor cru­ciulițe, cărți și pachete cu fructe și dulciuri. Au fost susținute cu alimente mai multe familii nevoiașe cu copii bolnavi, sau persoane cu handicap. Centrul socio-cultural din apropierea bisericii are o sală mare, cu destinație polivalentă, printre care și cea filantropică și culturală”, ne-a mai spus părintele paroh.

Unul dintre primele proiecte găzduite de Centrul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” și „Sfântul Ierarh Nectarie” de la Măieruș a fost un atelier de pictură de icoane pe sticlă. În luna aprilie a anului trecut, 26 de copii din sat, elevi ai Școlii Gimnaziale Măieruș, însoţiţi de profesoarele Simona Taus şi Rodica Iuga, au învățat să picteze icoane pe sticlă. Copiii au lucrat timp de trei-patru ore pe zi, până la finalizarea icoanelor, şi au fost îndrumaţi în tehnica picturii pe sticlă de pictorul restaurator de monumente istorice Catrina Nicolae Marian. Atelierul a făcut parte din Proiectul „Icoana-fereastră spre cer” al Protopopiatului Rupea, prin care mai multe parohii au inițiat astfel de ateliere pentru copii și tineri.

Sursa: Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania