Manifestări culturale și artistice în Parohia Hamba, județul Sibiu

390

Parohia Hamba, județul Sibiu, a organizat duminică, 27 ianuarie, o primă manifestare spirituală și culturală din cadrul Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și din cadrul Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.

Programul manifestării a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii. După slujba religioasă, preotul paroh Ioan-Remus Răsvan a prezentat referatul cu titlul ,,Satul Hamba sau în vecinătate cu Hristos”, prezentând originile satului sibian, la origini așezare săsească numită în timp Kakasfalva, Hahnbach, Hahnenbach sau Humebisch. Referatul părintelui paroh a cuprins un istoric al satului, pornind de la un document din 1224 ce face referire la existența unei biserici la Hamba și alte localități, ceea ce determină specialiștii să creadă că putem vorbi despre cel puțin câteva decenii de existență umană pe acest teritoriu, înainte de acest an. Au fost prezentate dovezile arheologice care stau la baza atestării documentare a satului, amintind existența principalelor obiecte tradiționale din Hamba ce sunt păstrate la Complexul Național Muzeul „ASTRA” din Sibiu, o spadă medievală cavalerească din a doua jumătate a secolului al XIII-lea, păstrată la Muzeul Național „Brukenthal” din Sibiu. Deși satul are origini săsești, de-a lungul anilor sașii au părăsit localitatea,  au rămas băștinași foarte puțini, cei mai mulți provenind fie din Munții Apuseni, fie din alte zone ale țării, majoritatea fiind români.

Spre sfârșitul prelegerii, credincioșii prezenți au avut posibilitatea de a viziona filmul ,,O duminică la sașii din Hamba”, cu imagini din anul 1939 din arhiva Televiziunii Naționale a României, pe fundalul sonor al imnului săsesc din Transilvania.

„Cultură și credință”

Cea de-a doua parte a manifestării a fost una artistică, numită „Cultură și credință”. Au fost evocate momente din viața și opera poetului Mihai Eminescu, prin eseul prezentat de elevul Ștefan Buran, prin recitarea poeziilor „Rugăciune” (elevul Mihai Negru) și „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” (eleva Oana Kun). Această ultimă parte a avut ca principale obiective elogierea unor mari scriitori ai literaturii române, cum a fost Mihai Eminescu, dar și identificarea elevilor cu aptitudini speciale artistice, literare și de dezvoltare pentru creația populară.

Conform celor menționate de preotul paroh, scopul acestei manifestări a fost de a organiza până la sfârșitul anului școlar un concurs în cadrul Parohiei Hamba, cu trei secțiuni: literară, artistică și multimedia – destinat tinerilor. Concursul va fi numit ,,Hristos: sufletul satului românesc”.

Bucuria participanților la această manifestare a fost încununată de cântarea imnului poetului Vasile Alecsandri, ,,Hora Unirii”.