Manifestări de promovare a patrimoniului cultural din Nou Român, județul Sibiu

1125

Centrul Cultural – Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa” din localitatea Nou Român, jud. Sibiu, a fost recent gazda unei manifestări de promovare a valorilor traditionale şi culturale locale. Evenimentul a fost organizat  de Asociaţia „My Transylvania” din Sibiu, scopul declarat al acestei asociaţii fiind cel de promovare a patrimoniului local şi a culturii gastronomice prin diferite evenimente. Parteneri la acţiunea din Nou Român au fost Asociaţia „Tură în Natură” din Sibiu (o asociaţie sportivă ce încurajează şi sprijină orice formă de mişcare nemotorizată în aer liber prin respectarea principiilor de protecţie a mediului), Complexul Muzeal Naţional „ASTRA” din Sibiu şi comunitatea locală (gospodinele din sat, producătorii locali, preotul paroh).

Un grup numeros de vizitatori (aproximativ 60 de persoane, cei mai mulţi aflaţi pentru prima dată în Nou Român) a poposit pentru câteva ore în mijlocul comunităţii de aici. Pentru oaspeţi au fost întinse mese bogate, producătorii locali punând la dispozitie cele mai bune şi sănătoase produse tradiţionale, gospodinele trezindu-se devreme şi preparând cele mai gustoase mâncăruri. Rezultatul muncii a fost unul extrem de lăudat, un aport deosebit aducându-l şi comunitatea maghiară din sat, care şi-a etalat bunătăţile şi produsele proprii.

Muzeul satului

În ceea ce priveşte cea de a doua componentă a manifestării, cea culturală, după festinul gastronomic a urmat prezentarea şi vizitarea de către cei prezenţi a muzeului din sat. Ghidajul a fost realizat de către dna. Mirela Iancu (director de Marketing al CMN „ASTRA” Sibiu), despre personalitatea dl. Doctor Gheorghe Telea Bologa vorbind  dl. conf. univ. dr. Dragoş Varga (redactor Revista „Transilvania” Sibiu). Despre comunitatea locală au vorbit pr. pensionar Ioan Gheorghe Bunea (fiu al satului) şi preotul paroh.

După ce a fost vizitat muzeul, s-a pornit într-o mică plimbare prin sat, amănunte despre istoria locului, case şi alte obiective fiind oferite de preotul paroh. Pentru câteva minute grupul a poposit şi în biserica parohială din Nou Român, prezentându-se istoricul parohiei şi a locaşului de cult. Pentru a admira împrejurimile satului, grupul a fost condus apoi la cimitirul parohial, situat la un loc mai înalt, de unde se deschide o perspectivă deosebită asupra Munţilor Făgăraşului,  r­âul Olt şi a Ţara Făgăraşului.

Vizitatorii au revenit apoi la muzeu, unde au fost aşteptaţi cu o nouă suită de bunătăţi:  supe, tocăniţă de miel, desert. Au fost schimbate impresii, s-au stabilit contacte, toate părţile implicate fiind bucuroase că evenimentul a fost unul reuşit.

Autor: Pr Florin Liviu Ivănuşcă  /   Foto: Gabriela Cuzepan