Manifestări dedicate zilei de 9 mai, la Sibiu

786

La monumentul eroilor din fața Cercului Militar din Sibiu a avut loc astăzi, 9 mai, o manifestare dedicată Zilei Europei, Zilei Independenței de Stat a României și zilei în care s-a încheiat cel de-al doilea război mondial. La ceremonie a participat Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, alături de oficialități precum prefectul județului Sibiu, Lucian Radu, vicepreședintele Consiliului Județean Wiegand-Helmut Fleischer, viceprimarul Corina Bokor, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, generalul Ghiță Bârsan, reprezentanți ai mediului academic, ai Inspectoratului Școlar Județean și ai altor instituții județene și locale.

Împreună cu un sobor de preoți din care a făcut parte și protopopul de Sibiu, Ioan Coșa, IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor căzuți la datorie pentru libertatea și apărarea poporului român.

În cadrul ceremoniei, oficialitățile prezente au transmis mesaje la această zi importantă din istoria Europei și a țării noastre.

La final au fost depuse coroane de flori la monumentul eroilor, iar garda de onoare a încheiat manifestarea cu o paradă militară.

În cadrul Cercului Militar din Sibiu a fost organizată cu această ocazie și o expoziție foto-documentară dedicată împlinirii celor 140 de ani de la Războiul de Independență și celor 72 de ani de la încheierea celui de-al doilea răzoi mondial. O expoziție similară a fost organizată de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu la Centrul de informare turistică din cadrul Primăriei Sibiu.