Manifestări spirituale și culturale la Rășinari

741

În ziua praznicului Înălțării Domnului, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii neamului căzuți pe câmpurile de luptă. Slujba a fost oficiată în după-amiaza zilei la Biserica „Sfânta Treime” din Rășinari împreună cu un sobor de preoți din care au făcut parte consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. dr. Emanuel Tăvală, consilierul social al eparhiei, pr. Ciprian Cândea, protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian, slujitorii bisericilor din Rășinari și alți preoți. În cadrul slujbei a fost pomenit și episcopul Vasile Stan, păstor al clerului și credincioșilor din Maramureș în perioada 1938-1944, înmormântat lângă Biserica „Sfânta Treime” din Rășinari, în apropiere de mausoleul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

„Eroii sunt înaintații noștri care au fost chemați să ne apere țara. Datorită lor noi mai suntem încă români și mai locuim pe acest pământ. Pomenirea lor se face într-o zi dedicată lor, de Înălțarea Domnului. Biserica îi cinstește însă, așa cum se cuvine, și la fiecare Sfântă Liturghie”, a spus ierarhul.

După slujba de pomenire ierarhul i-a oferit distincția „Crucea șaguniană pentru laici” inginerului Adrian Vasile Pîrpăriță-Rudeanu și acte de cinstire Primăriei Rășinari și mai multor persoane care au contribuit la restaurarea troițe închinate eroilor din sat, aflată în cimitirul din apropierea bisericii amintite.

Două grupuri de elevi din Rășinari au oferit mai apoi un moment artistic, interpretând cântece patriotice și religioase.

Manifestările de la Rășinari au continuat cu sfințirea troiței restaurate și cu o slujbă de pomenire oficiată la mormântul episcopului Vasile Stan, crucea de piatră a mormântului fiind înlocuită recent cu una nouă.

Ierarhul a vizitat apoi o expoziție de documente, cărți vechi, mobilier și obiecte tradiționale din sediul Primăriei Rășinari. Expoziția a evocat printre altele și pe Emanoil Lacu, un rășinărean care a făcut o impresionantă călătorie prin Europa, Africa de Nord, Asia Centrală și Orientul Apropiat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Emanoil Lacu a parcurs mare parte din călătorie mergând pe jos și ocazional a folosit trenul sau alte mijloace de transport.

 Fotografii inedite, cărți poștale, documente  din țări africane, asiatice și europene au fost expuse la Primăria Rășinari cu sprijinul Bibliotecii Naționale din România, prin implicarea bibliotecarului Elena Cojuhari, curatorul expoziție. Expoziția s-a intitulat „Emanoil Lacu-călător român prin lume” și a adunat mărturiile despre călătoria lui Emanoil Lacu păstrate în colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale Române.

Ierarhul a vizitat expoziția și a binecuvântat organizatorii pentru această evocare a unui  temerar rășinărean. Părintele Mitropolit le-a oferit organizatorilor și oaspeților câte un exemplar din lucrarea apărută recent la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului, intitulată „Troițele din Mărginimea Sibiului”, iar primarul Bogdan Bucur i-a oferit ierahrului mai multe cărți despre Rășinari.