Marșul pentru viață la Sibiu

1133

Marșul pentru viață din acest an de la Sibiu a adunat câteva sute de persoane de diferite confesiuni din cetatea transilvăneană. Sibienii s-au adunat sâmbătă, 24 martie, la Biserica „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Nicolae” din oraș de unde au pornit în marș spre centrul orașului purtând pancarte cu mesaje pro-viață și pro-familie.

Marșul pentru Viață de la Sibiu a avut are o serie de organizatori, dintre care amintim: grupul Studenți pentru Viață Sibiu, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Sibiu, Arhiepiscopia Ortodoxă Română Sibiu, Alianța Evanghelică din România (Cultul Baptist, Cultul Penticostal, cultul Creștin după Evanghelie), Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS), Asociația Părinți pentru Viitor, Asociația Dia.Logos, Centrul de consiliere Mama.

Traseul marșului a fost  pe ruta Bd. Mihai Viteazul – Calea Dumbrăvii – Piața Unirii – str. Nicolae Bălcescu – Piața Mare.

„Marșul pentru Viață a avut anul acesta motto-ul „O lume pentru viață”. Ne-am strâns astăzi pentru a transmite că viața este cel mai mare dar pe care Dumnezeu ni l-a oferit și pentru a ne reafirma angajamentul că susținem pe toate mamele care doresc să dea naștere copiilor, mai ales pe femeile aflate în criză de sarcină. Le suntem alături individual, dar și ca societate”, ne-a spus Alexandru Dădârlat de la Departamentul de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului

În Piața Mare din Sibiu, organizatorii evenimentului au explicat, în fața mulțimii, semnificația marșului și au ținut câteva discursuri-mărturii pro-viață și pro-familie . Foarte mulți tineri s-au alăturat acestui mars și au dorit să transmită un mesaj comunității sibiene și să conștientizeze opinia publică asupra faptului că viața reprezintă cel mai de preț dar făcut oamenilor de către Dumnezeu. Venirea pe lume a unui copil și primirea lui în viața noastră, cu dragoste, cu bucurie și cu responsabilitate, reprezintă una din cele mai mari binecuvântări pe care un om le poate primi.