Mărțișoare pentru doamnele și domnișoarele de la biserica din Vama Buzăului

1094

Copiii claselor a III-a și a IV-a de la Școala Gimnazială din localitatea Vama Buzăului, județul Brașov, au dăruit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor în Biserica ,,Înălțarea Domnului” a parohiei brașovene. Mărțișoarele dăruite la biserică au fost confecționate chiar de elevi, sub îndrumarea doamnelor învățătoare Ionela Luca și Corina-Elena Ilie de la școala amintită. Darurile realizate de copii au fost oferite duminică, 26 februarie, după Sfânta Liturghie.

Activitatea elevilor din Vama Buzăului a făcut parte dintr-un proiect intitulat ,,Un gest plăcut pentru persoane dragi”.

Daruri și bucurii

Proiectul de la Vama Buzăului nu se află la prima ediție. Elevii din parohia aflată în Protopopiatul Săcele au fost implicați în activități similare și în anii trecuți, fiind coordonați de cadre didactice și de preotul din localitate și ajutați de părinți.

„Acest proiect este deja la al patrulea an de desfășurare. Mărțișoarele au fost confecționate de către copii ajutați de părinții lor, din hârtie colorată, la care li s-au atașat șnurulețul specific lunii martie. Mărțișoarele au fost așezate apoi în pungulițe cu menținea lunii în care ne aflăm și mesajul specific acestei perioade”, ne-a spus parohul de la Vama Buzăului, Nicu Lazăr.

La sfârșit, preotul paroh Nicu Lazăr le-a oferit copiilor un cadou dulce și le-a mulțumit pentru efortul depus. Părintele Nicu Lazăr și-a manifestat dorința ca acest proiect să continue și în anii următori.