Mărturisirea

MĂRTURISIREA, sau SPOVADA, SPOVEDANIE — „mărturisirea păcatelor” în faţa preotului; constituie partea principala a Tainei pocăinţei, prin care credinciosul dobândeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez, şi prin care se împacă cu Dumnezeu şi cu Biserica. Spovedania a fost numită şi al doilea botez, pentru că lacrimile pocăinţei ţin locul apei botezului. Taina pocăinţei constă din: căinţa sau părerea de rău pentru păcatele săvârşite; mărturisirea păcatelor, adică spovedania; îndeplinirea canonului de pocăinţă (numit epitimie sau certare) dat de preotul duhovnic (preotul care a primit mărturisirea); dezlegarea sau iertarea păcatelor, pe care o dă Sf. Duh prin duhovnic. Spovedania sau mărturisirea păcatelor se face ori de câte ori credinciosul creştin îşi simte sufletul împovărat de păcate; de datoria lui şi conform poruncii a patra a Bisericii, mărturisirea păcatelor trebuie să se facă de patru ori pe an, adică în cele patru posturi din cursul anului bisericesc (al Paştilor, al Crăciunului, al Sfintei Mării şi al Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel). După fiecare mărturisire urmează şi împărtăşania (dacă preotul dă dezlegare). Rânduiala mărturisirii este cuprinsă în cartea de slujbă bisericească numită Molitfelnic. Orice credincios este obligat să se spovedească cel puţin o dată pe an (în postul Paştilor, numit şi Postul Păresimilor sau Patruzecimii). Preotul duhovnic este obligat prin canoanele (legile, rânduielile) bisericeşti să păstreze secretul spovedaniei (Regulamentul de disciplină al Bisericii Ortodoxe Române prevede înlăturarea din preoţie a duhovnicului care a trădat secretul spovedaniei). Şi clericii (diaconi, preoţi şi arhierei) sunt obligaţi să se spovedească. Numai copiii până la şapte ani nu sunt supuşi la obligaţia mărturisirii, ci primesc Sf. Împărtăşanie fără spovedanie.

Sursa: Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, „Dicţionar de cunoştinţe religioase”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2010.