Milostenia

MILA (εΰσπλαγχνία, ή — o eisplaghnia; θείω ελέω — Teios Eleos = Mila lui Dumne­zeu; slv. milu) – este un sentiment care izvo­răşte din înţelegerea suferinţelor, a durerilor semenilor noştri (şi a tuturor făpturilor neaju­torate) şi care au nevoie de ajutorul nostru. Concretizarea milei este fapta, este forma de ajutorare; „Parabola samarineanului milostiv”, după cum se precizează şi în titlu, a fost spusă de Mântuitorul cu scopul de a ilustra cum trebuie să se manifeste acest sentiment, care numai însoţit de faptă îşi dă adevărata măsură: mila creştină nu umileşte şi nu minimalizează personalitatea celui care ne-a inspirat mila. Este starea pe care o trăim fiecare dintre noi, care ne rugăm lui Dumnezeu să se îndure de noi, să ne poarte de grijă, este rugăciunea nelipsită din Sf. Liturghie: „Doamne miluieşte”, este rugăciunea isihastă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!” Aşa cum mila Iui Dumnezeu, pe care orice om credincios, din orice religie, o cere, fără a se simţi umilit şi Dumnezeu o arată faţă de om, fără a-l umili, aşa trebuie să fie şi mila oamenilor, a unora faţă de alţii. Cei milostivi vor avea, la rândul lor, parte de mila şi îndurarea lui Dumnezeu, aşa cum spune Mântuitorul în Predica de pe munte: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5,7).

 

Sursa: Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, „Dicţionar de cunoştinţe religioase”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2010.