Mirungerea

MIRUNGEREA — este a doua mare Taina pe care o primeşte creştinul după Botez. Mirungerea sau ungerea cu Sf. Mir a noului botezat este semnul văzut al împărtăşirii lui reale din darurile Sf. Duh, Care S-a pogorât în chip văzut mai întâi asupra Mântuitorului ca un porumbel la Botez, şi apoi asupra Sfinţilor Apostoli, în chip de limbi de foc, la Cincizecime, şi Care Se dă acum, după Botez, sub chipul văzut al Sf. Mir. De aceea aşa cum Sf. Duh S-a pogorât asupra Mântuitorului îndată după Botezul Său în Iordan, aşa şi ungerea cu Sf. Mir trebuie făcută îndată după Botez, iar nu amânată peste ani în şir după Botez (cum se practică în Biserica Romano-Catolică), căci se poate întâmpla ca cel botezat să moară până la confirmare (denumirea momentului primirii tainei ungerii cu Sf. Mir, la catolici) şi astfel să rămână lipsit de această sfântă Taină a Mirungerii. Sf. Mir este „pecetea, „semnul” Iui Hristos şi prin ungerea cu el, cel botezat devine creştin adevărat, un „Hristos” adică „uns al Domnului, deoarece Hristos înseamnă „unss”. Ungerea se face în semnul crucii, după un ritual consacrat, rostindu-se formula „Pecetea darului Sfanţului Duh (cf. II Corinteni 1, 21-22), ritual foarte vechi şi generalizat, prevăzut apoi în canonul 7 la Sinodul II Ecumenic. Mirungerea este o „pecetluire” a membrilor Bisericii lui Hristos, semnul văzut al apartenenţei lor la trupul mistic al Domnului. Unii dogmatişti consideră ungerea cu Sf. Mir ca “taina preoţiei universale”, care face din toţi creştinii „seminţie aleasă”, „preoţia împă­rătească”, „poporul sfânt” al lui Dumnezeu despre care vorbeşte Sf. Apostol Petru: „Iar voi sunteţi seminţia aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu… poporul Iui Dumnezeu” (1 Petru 2, 9-10). Sf Mir este untdelemn curat de măsline, amestecat cu multe şi felurite aromate (mirodenii) pregătit (fiert) cu o rânduială solemna în primele trei zile din Săptămâna Patimilor şi sfinţit de către Sinodul arhiereilor, în frunte cu Patriarhul ţării, în Joia aceleiaşi săptămâni (Joia Mare), la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, fiind apoi împărţit episcopilor şi tuturor bisericilor. Prin sfinţirea lui, el devine nu un simplu simbol sau o imagine, ci un vehicul purtător al energiilor Sfântului Duh, pe care le conţine în chip real.

Sursa: Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, „Dicţionar de cunoştinţe religioase”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2010.