Moment aniversar la Sibiu: 230 de ani de învățământ pedagogic

1769

 

Momentul aniversar a fost marcat printr-o manifestare culturală și artistică organizată de Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu. Evenimentul a avut loc vineri, 25 noiembrie, la Sala Thalia, în prezența a numeroși oaspeți și autorități locale și județene.

La sărbătoarea învățământului pedagogic din Sibiu au fost prezenți Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, prefectul județului Sibiu, Cristian Roman, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, viceprimarii Corina Bokor și Răzvan Pop, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Nicolae Chifăr, consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, reprezentanți ai altor colegii și licee pedagogice din țară, cadre didactice și elevi.

În deschiderea evenimentului directorul Colegiului Pedagogic, prof. Rodica Țălnariu, a prezentat un scurt istoric al învățământului pedagogic de la Sibiu, legat de cel teologic, precum și situația actuală și performanțele liceului sibian.

„Astăzi suntem singura școală din țară care pregătește învățători pentru școlile primare cu predare în limba germană. Ne bucură ponderea cadrelor didactice tinere în colectivul nostru, care se vor forma și dezvolta aici pentru a duce mai departe tradiția și spiritul acestei școli”, a spus prof. Rodica Țălnariu.

În cuvântul de felicitare și de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit despre legăturile dintre Școală și Biserică, precum și despre vocația comună a preotului și a dascălului de a sluji oamenilor și de a-i forma spiritual.

„Partea pedagogică a fost bine evidențiată și sprijinită de Biserică dacă ne gândim numai la cele peste 800 de școli pe care Sfântul Andrei Șaguna le-a înființat. Școala pedagogică are ceva în plus, pentru că se ocupă de formatorii copiilor. Profesorii sunt asemenea preoților care sunt la altarul sfânt al catedrei. Ei au în mână sufletele curate ale celor care doresc și trebuie să fie educați pentru a ne urma nouă”, a spus ierarhul.

Pedagogie și Teologie

După mesajele transmise de oficialități și invitați a urmat prezentarea pr. acad. prof. dr. Mircea Păcurariu. Părintele academician a prezentat pe larg istoria învățământului pedagogic de la Sibiu, provocările și performanțele acestuia de-a lungul timpului.

„Înființarea Școlii de la Sibiu se încadrază în curentul larg iluminist al epocii, prin dorința permanentă a autorităților de la Viena, în special a împărătesei Maria Tereza și a fiului ei, Iosif al II-lea, de a crea școli în limba tuturor naționalităților din Imperiul Habsburgic. Așa se explică faptul că, în urma memoriilor lui Ioan Piuariu Molnar, ale episcopului Ghedeon Nichitici de la Sibiu și ale cărturari români se înființează pentru început un curs pedagogic aici, la Sibiu. Dar episcopul și Dimitrie Eustatievici au lucrat de așa manieră încât, pe lângă pregătirea viitorilor învățători, se făcea și pregătirea viitorilor preoți. De aceea spun că anul 1786 este an comun și pentru pedagogi și pentru teologi”, a subliniat părintele Păcurariu.

În ultima parte a manifestării elevi ai Colegiului Național Pedagogic din Sibiu, împreună cu studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă au susținut un moment artistic, intepretând cântece tradiționale și nu numai. Colaborarea dintre studenții teologi și elevi a evidențiat încă o dată legătura istorică dintre cele două instituții de prestigiu din cetatea transilvană.