Monografia comunei Râu Sadului, lansată la Sibiu

1664

La Centrul de Informare Turistică din cadrul Primăriei Sibiu a fost lansată vineri, 22 septembrie, lucrarea „Monografia unei comune-Râu Sadului; Biografia unei personalități-Preot Ioan Marin”, elaborată de ing. Carmen Popa și Ștefan Popa, volum  apărut la Editura „Andreiana” a Arhiepiscopiei Sibiului.

La eveniment au fost prezenți consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, viceprimarul Răzvan Pop, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, preotul paroh din Râu Sadului, Adrian Drăgușin, primarul comunei Râu Sadului, Florian-Vasile Tara, autorii lucrării, oficialități, precum și numeroși oaspeți și invitați.

Evenimentul moderat de Adrian Popescu a avut loc în cadrul manifestării „Arborele vieții-arborele cunoașterii”, iar cei prezenți au avut posibilitatea să admire imagini, tablouri și obiecte tradiționale din Râu Sadului expuse în spațiile Centrului de Informare Turistică. Expoziția s-a intitulat „Satul așa cum îl văd eu” și a cuprins și câteva icoane pe sticlă realizate de o elevă a Școlii Gimnaziale „Regina Maria” din Sibiu, cu tematici din Țara Făgărașului.

În cuvântul său, viceprimarul Răzvan Pop a subliniat importanța unui astfel de eveniment editorial atât pentru satul din Mărginimea Sibiului, cât și pentru comunitatea sibiană.

„Este normal ca această lansare să fie făcută și la Sibiu pentru că orașul este magnetul care ține în jurul său toate aceste localități, lucru foarte important pentru localitățile din Mărginimea Sibiului, dar și pentru cele din alte zone. Este importantă această lansare și pentru oraș, pentru că el își trage o sevă din localitățile din jurrul său, își aduce permanent de acolo o energie, iar Sibiul fără ceea ce este în jurul său nu ar fi ceea ce este astăzi”, a spus Răzvan Pop.

Preoți în satele ardelene

Părintele Emanuel Tăvală a vorbit în cadrul evenimentului despre eforturile autorilor și ale editorilor de a face cunoscută truda preoților din Ardeal de-a lungul timpului în a consemna evenimente și de a păstra memoria marilor personalități din satele transilvănene.

„Noi am considerat că este o datorie morală să ne asumăm această editare și tipărirea acestei lucrări. Când a venit domnul Popa la noi, de la început i-am spus că este o lucrare care se pliază pe ceea ce înseamnă programul nostru la Editura «Andreiana» a Mitropoliei Ardealului, pentru că ceea ce ne dorim noi foarte mult este să atragem atenția asupra a ceea ce înseamnă identitatea noastră, să știm cine suntem, de unde venim. Mi s-a părut cu atât mai interesantă lucrarea cu cât ea are la bază o lucrare izvorâtă dintr-o preocupare mai veche și constantă a preoților din Ardeal, adică aceea de a așterne pe foaie trecutul așa cum l-au găsit ei în documentele istorice ale vremurilor ”, a spus pr. Emanuel Tăvală.

Manifestarea s-a încheiat cu un cuvânt al unuia dintre autori, Ștefan Popa, care a prezentat pe scurt demersul său de a aduna în volum documentele și informațiile despre Râu Sadului.

„Începând cu anul 2013 am luat hotărârea să aprofundăm prin studiu și cercetări, împreună cu soția, cele descoperite în documentele familiei, pentru ca-n final să încercăm centralizarea lor într-o lucrare dedicată comunei Râu Sadului și minunaților locuitori ai acesteia, cu atât mai mult cu cât de la Victor Păcală și până în prezent nu s-a mai scris nimic despre locuitorii de la originea Văii Sadului”, a spus Ștefan Popa.