Noi activități filantropice ale Asociației „Sfântul Luca al Crimeii” din Brașov

398

Începutul toamnei a oferit prilejul de a organiza o nouă serie de activități social-filantropice și educative în cadrul Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” din Brașov. La început de an școlar au fost dăruite ghiozdane, complet echipate, pentru elevii ciclului primar de la Școala Primară a satului Mărcuș, din comuna Dobârlău, Județul Covasna. Bucuria a fost împlinită, deoarece în mijlocul voluntarilor Asociației s-a aflat și părintele Ioan Constantin Olaru, parohul bisericii din Mărcuș, alături de personalul didactic al școlii. Cu acest prilej s-a distribuit și necesarul de caiete pentru un an școlar unui grup de elevi nevoiași din comuna Racoș, județul Brașov.

 Bursa „Sf. Ierarh Doctor Luca și Sf. Ierarh Andrei Șaguna”

Având modelul celor doi Sfinți Ierarhi de slujire al aproapelui și ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului, începutul anului universitar a fost marcat de acordarea unor burse de studiu pentru câțiva studenți ai Universității „Transilvania” din Brașov și pentru o parte din elevii Centrului Școlar de Educație Incluzivă Brașov. Unul din criteriile de acordare al bursei a fost acela ca elevii/studenții să aibe rezultate bune la învățătură și condiții socio-materiale deficitare. Cuantumul bursei este de 150 lei pe lună și se acordă pe întreaga perioadă de desfășurare a anului școlar, cu condiția ca cei selectați să nu întrerupă studiile, să nu înregistreze absențe nemotivate sau să aibă mai mult de un examen-restanță pe semestru.

 

Materiale specifice pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov

În cadrul Proiectului „Aproapele de Aproapele Nostru” desfășurat în parteneriat cu Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Brașov  – Compartimentul de Îngrijiri Paliative s-a asigurat pentru o perioadă mai îndelungată necesarul de apă pentru pacienți, precum și câteva materiale specifice (sonde urinare, scutece pentru adulți, aleze pentru pat) utile mai ales în cazul pacienților care au situații sociale precare. Bucuria a fost și este deplină întrucât alături de voluntari s-a aflat și părintele Bogdan Brânzea, parohul spitalului, care este și asistent medical în cadrul compartimentului amintit.

La finalul acestei activități au fost vizitate și câteva familii aflate în dificultate, după plecarea la Domnul a unora dintre cei dragi, tați, soți și soții (foști pacienți ai Secției de Îngrijiri Paliative). Astfel le-am dăruit alimente, rechizite pentru copii, haine, încălțăminte, jucării și mai presus de toate, liniștea unei îmbrățișări.

„Mulțumim din suflet Bunului Dumnezeu, Maicii Preacurate și Sfinților noștri ocrotitori pentru toate darurile revărsate asupra noastră și mai ales pentru faptul că atunci când ne aflăm într-un impas material sau moral ne ajută grabnic. Programul de Burse a fost primit cu mare bucurie de doi studenți ai Universității «Transilvania», dar și de șapte elevi ai Centrului de Educație Incluzivă din Brașov. La această instituție nevoile copiilor sunt mai speciale, în sensul în care majoritatea au handicap neuro-motor, iar posibilitățile materiale ale unor părinți sunt foarte reduse. Încercăm pe cât de mult putem să fim aproape de ei atât prin această bursă, dar și duhovnicește. Mulțumim tuturor celor care își rup din timp și ne însoțesc de două ori pe săptămână la Compartimentul de Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Brașov și stau lângă frații noștri aflați în suferință încercând cu o vorbă bună și o rugăciune să le mai aline din suferință”, ne-a spus pr. Ciprian Nistor, coordonator al Asociației „Sfântul Ierarh Luca al Crimeei” și preot la capela amintită.

 Autor: prof. Simona Nistor