Noul paroh de la Dârste II-Braşov a fost instalat

2449

Ceremonia de instalare a părintelui Lucian Aghiniţei a fost oficiată de protopopul Braşovului, Dănuţ-Gheorghe Benga, după slujba Sfintei Liturghii. Părintele Dănuţ Gheorghe  Benga i-a mulțumit părintelui pensionar Iosif Bogdan pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în cei peste 47 de ani în slujba Bisericii, dintre care ultimii 35 de ani i-a petrecut la Dârste. Părintele Iosif Bogdan a primit ca semn de prețuire o diplomă de apreciere acordată de părintele protopop acum, la încheierea activității pastorale. Epitropul Parohiei Dârste II a ținut să mulțumească părintelui Iosif Bogdan  în numele Consiliului și Comitetului parohiale, precum și a credincioșilor pentru că le-a fost vrednic păstor.

După cuvântările de mulţumire a urmat rânduiala de instalare a preotului Lucian Aghiniței. Părintele protopop l-a prezentat enoriașilor ca un om harnic, care a făcut lucruri foarte frumoase la Parohia Șirnea, Protopopiatul Bran-Zărnești, satul natal al părintelui protopop. Mulți credincioși din satul Șirnea au fost prezenți la Sfânta Liturghie, iar la sfârșitul slujbei, epitropul Parohiei Șirnea a ținut un scurt cuvânt emoționant de mulțumire la adresa părintelui Lucian Aghiniței. După ce i-au fost înmânate Evanghelia, Sfânta Cruce și cheia bisericii, părintele protopop i-a urat noului paroh mult succes în activitatea pastoral-misionară alături de preotul Vasile Bogdan, parohul de la Dârste I.

Autor: Romică Diaconu