Noul paroh de la Selimbar 1 a fost instalat

1821

În duminica a 16-a după Rusalii, IPS Mitropolit Laurenţiu a instalat noul paroh de la Şelimbăr I, Ioan Ovidiu Polexă. Ceremonia a fost oficiată în Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea sibiană, în prezenţa protopopului de Sibiu, Ioan Coşa, a numeroşi preoţi şi credincioşi. Înainte de instalare, ierarhul şi soborul slujitor au oficiat o slujbă de pomenire pentru regretatul paroh Cornel Albu, dar şi o slujbă de mulţumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra comunităţii sibiene.

Noul paroh a primit Evanghelia, Sfânta Cruce şi cheia bisericii din partea ierarhului pentru a-i aminti chemarea la o lucrare întreită de propovăduitor al Cuvântului dumnezeiesc, de săvârşitor al Sfintelor Taine şi de păstor al sufletelor credincioşilor spre Împărăţia lui Dumnezeu.

“Este un moment de mare bucurie pentru mine ca preot pentru misiunea în încredinţarea faţă de Dumnezeu, pentru că am venit într-o nou parohiei şi mă rog lui Dumnezeu ca să duc la capăt misiunea la care am fost chemat”, a spus părintele Polexa.