Omagiu adus la Săliște mărginenilor care au contribuit la Marea Unire

798

În Sala Festivă a Liceului Tehnologic „Ioan Lupaș” din orașul Săliște, județul Sibiu, a avut loc joi, 24 ianuarie, o Adunare Generală Extraordinară a Asociației Mărginenilor Sibiului, în cadrul căreia au fost lansate două volume dedicate mărginenilor care au contribuit la realizarea Marii Uniri de la 1918.

Cele două lucrări lansate în cadrul adunării sunt „Mărginenii Sibiului pentru Marea Unire”, volum coordonat de directorul liceului amintit, profesorul Marius Boromiz, respectiv „Preot Academician Ioan Lupaș-Prăbușirea Monarhiei Austro-Ungare și importanța istorică a zilei de 1 decembrie 1918”, scrisă de dr. Mircea-Gheorghe Abrudan, cercetător științific la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, aflat în Cluj-Napoca.

Lucrările au fost conduse de președintele Asociației „Mărginenii Sibiului”, prof. univ. dr. Gligor Ciortea, fiind prezenți președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, primarul orașului Săliște, Horațiu Răcuciu, consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian, autorii celor două volume, primari și preoți din satele Mărginimii Sibiului, precum și numeroși oaspeți.

În debutul întâlnirii, corul Reuniunii de Cântări de la Săliște, condus de prof. Florin Soare a interpretat mai multe cântece patriotice, iar un grup de copii ai liceului gazdă i-au încântat la rândul lor pe cei prezenți cu mai multe cântece românești. De asemenea, corala Protopopiatului Săliște a susținut un scurt recital de cântări patriotice.

Mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a fost transmis de pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală.

„La acest moment de întâlnire de la 1918 a fost posibil să ajungem datorită faptelor celor care au existat atunci și care au învățat că libertatea se plătește și că pentru libertate se moare. Nu ni se mai cer nouă aceste lucruri acum, dar cel puțin trebuie să conștientizăm cine au fost acești înaintași ai noștri care au semnat cu sutele Credenționalele care sunt reproduse în această carte”, a spus părintele Tăvală.

Jertfa pentru Marea Unire

Despre lucrarea în care se evocă personalitățile din Mărginimea Sibiului care s-au luptat pentru realizarea unirii tuturor românilor într-o singură țară la 1 decembrie 1918 a vorbit coordonatorul acesteia, profesorul Marius Boromiz.

„Este o lucrare de 555 de pagini, o carte care cuprinde un Cuvânt înainte despre semnificația Marii Uniri, precum și o centralizare a tuturor hotărârilor de unire pe care le-am numărat personal și vă pot spune, de exemplu, că la Săliște au fost 1690 de oameni care au făcut această semnătură, urmează comuna Jina cu 875 de persoane, după care urmează Rășinariul și Tălmăcelul”, a spus directorul liceului săliștean.

Cea de-a doua carte lansată în cadrul evenimentului de la Săliște a fost prezentată de dr. Mircea-Gheorghe Aburdan.

„Această carte este, pe de-o parte, un omagiu pe care eu am încercat să-l aduc în numele Institutului unde îmi desfășor activitatea, astăzi sub cupola Academiei Române, față de personalitatea exemplară a protopopului academician Ioan Lupaș, membru al Academiei Române din 1916, la propunerea lui Nicolae Iorga, în urma unei monografii dedicate Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, iar pe de altă parte cartea este dedicată tuturor românilor care doresc să cunoască ce a însemnat anul 1918 în istoria noastră națională”, a subliniat Mircea-Gheorghe Abrudan.

La finalul manifestării toți cei prezenți s-au prins într-o horă a unirii în curtea liceului săliștean, pentru a marca sărbătoarea Unirii Principatelor Române la 24 ianuarie 1859.