Părintele Constantin Voicu, pomenit la un an de la trecerea la cele veșnice

1643

Un sobor de preoți și diaconi condus de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a oficiat sâmbătă, 12 noiembrie, un parastas la un an de la trecerea la cele veșnice a arhid. prof. dr. Constantin Voicu. Slujba religioasă a fost oficiată în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, iar în sobor s-au aflat decanul instituției, pr. prof. univ. dr. Nicola Chifăr, prodecanul pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, cadre didactice și alțu slujitori ai sfântului altar.

La parastas au fost prezenți membrii familiei părintelui Constantin Voicu, rudele, apropiații și ucenici ai celui care a fost rector și profesor al instituției de învățământ teologic de la Sibiu.

La finalul slujbei religioase, pr. lect. univ. dr. Lucian Dumitru Colda de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, unul dintre ucenicii și apropiații părintelui Constantin Voicu a omagiat personalitatea îndrumătorului său spiritual și academic.

„Părintele Constantin a purtat grijă în felul sfinției sale de Biserica lui Hristos. A vegheat la pregătirea intelectuală a multor generații de studenți și s-a îngrijit de bunul mers al acestei înalte instituții de cultură teologică, a Facultății de Teologie din Sibiu. A făcut acest lucru în timpuri în care nu era deloc ușor să faci o astfel de lucrare. Părintele a știut cum să adune, să coalizeze în jurul sfinției sale oameni pe care i-a ajutat și cărora le-a dăruit întreaga sa atenție și întreaga sa dragoste. De aceea, părintele Constantin ne rămâne în amintire ca un om care purta grijă de Biserica lui Hristos”, a  spus pr. Lucian Colda.

Autor: Ștefan Mărculeț