Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului a conferențiat la Rupea

930

Părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului a conferentiat vineri, 23 martie, la Casa de Cultură a Orașului Rupea, iar tema conferinței a fost „Familia creștină. Tinerii și problemele societății contemporane”. În urmă cu 27 de ani părintele Nicolae Tănase a început un adevărat război împotriva avortului, iar mamele pe care le convingea să-şi nască pruncii îi lăsau în grija lui. Astăzi, părintele are în grijă peste 400 de copii, pe lângă cei 6 ai săi.

La conferinţă s-a discutat despre viaţa de familie, despre încrederea dintre tineri, despre avort şi viitorul acestei ţări în condiţiile în care populaţia este în continuă scădere de la an la an. „Statistica arată că exact populaţia existentă în România acum, adică 18 milioane şi ceva, a fost omorâtă prin avort din 1989 încoace. Putem observa o diferenţă între noi şi Hitler… Hitler, fără să-i iau apărarea, a omorât oameni botezaţi, oameni care au trăit puţin în această lume, care s-au bucurat de lumina soarelui, însă noi, prin avort şi contracepţie am omorât oameni nebotezaţi. Noi ne dăm copiii la meditaţii, îi lăsăm să facă şcoală, să devină profesori sau educatori, dar nu ne gândim că peste câţiva ani aceştia nu vor mai avea cui să predea”, a spus părintele Nicolae Tănase.

Întrebările adresate de public au fost unele variate, atingându-se subiecte de actualitate precum situaţii familial dificile, dileme personale concrete, jocul Balena albastra, etc. Întreaga conferință a fost transmisă în direct pe pagina de facebook a Protopopiatului Rupea.

După terminarea conferinței pr. Tănase a sustinut în fața preoților din Protopopiatul Rupea o alocuțiune referitoare la implementarea proiectelor de asistență socială la nivel parohial.