Parohia Hamba sprijină o familie monoparentală din Sibiu

267

„Uniți prin credință” este proiectul prin care credincioșii Parohiei Hamba, județul Sibiu, își continuă misiunea social-filantropică prin sprijinirea unei familii monoparentale din Sibiu. Nicoleta Pîrvu este văduvă și crește singură cinci copii, după moartea soțului militar într-o misiune din 2017. Pentru a le asigura educația copiilor, Nicoleta Pârvu s-a mutat de la Miercurea Ciuc la Sibiu și locuiește într-o cameră cu patru dintre cei cinci copii, spațiu oferit de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. Cei patru copii studiază la Liceul de Arte din Sibiu și sunt foarte talentați, motiv pentru care mama a decis mutarea la Sibiu unde există o școală de arte în care pot studia în limba română. Deoarece trec printr-o perioadă foarte dificilă din punct de vedere material, familia are nevoie de ajutorul oamenilor și de aceea credincioși și apropiati ai Parohiei Hamba s-au alăturat acțiunilor Centrului social-filantropic „Cuvioasa Parascheva” din localitatea sibiană.

„S-au strâns alimente și îmbrăcăminte adecvată celor patru băieți cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani si domnișoarei de 18 ani care este elevă la un liceu din Odorheiul Secuiesc. S-au strâns rechizite, electrocasnice și alte bunuri necesare acestei familii”, ne-a spus parohul de la Hamba, Remus Răsvan.

Spațiul în care locuiesc acum este foarte mic și de aceea familia Pîrviu nădăjuiește în sprijinul semenilor pentru a se muta într-o locuință adecvată. Cei care vor să ajute această familie pot dona în contul RO68BTRLRONCRT0400641801, deschis pe numele Pîrvu Nicoleta.

Fotocredit: Sibiu100% și Parohia Hamba

familia-Pirvu-800x533 Nicoleta-Pirvu