ist

„Rasarit-a lumii lumina cunostintei” - Cuvant de invatatura rostit de Inaltpreasfintia Sa Dr. Laurentiu Streza la Praznicul Bobotezei

Ne-a învrednicit bunul Dumnezeu să trăim astăzi o zi deosebită prin darul pe care ni l-a făcut, pentru că, simţind gerul Bobotezei, simţim de fapt căldura lăuntrică a Praznicului pe care-l serbăm. Boboteaza reprezintă o încununare a sărbătorilor din perioada de iarnă. Cele două mari Praznice: al Întrupării sau al Naşterii Domnului şi al Bobotezei sau Epifaniei, sunt legate între ele, pentru că sunt praznicele prin care Dumnezeu S-a făcut cunoscut omenirii întru-un chip deosebit.

La Praznicul Naşterii Domnului cântăm troparul: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii, lumina cunoştinţei”. Despre aceeaşi lumină a cunoştinţei facem pomenire şi în troparul Botezului, pentru că Îl numim pe Hristos Lumina lumii, zicând: „Cel ce Te-ai arătat Hristoase Dumnezeul nostru, şi lumea ai luminat Mărire Ţie”. În ce constă oare lumina care vine prin aceste două Praznice. Noi ştim că fiecare eveniment din viaţa Mântuitorului este un eveniment istoric, că El în Persoană devine o realitate pentru noi, atunci când Îl serbăm. Astfel că Naşterea Domnului şi Botezul Lui de la Ioan reprezintă şi acestea o realitate a prezenţei Lui nemijlocite. El a fost împreună cu noi în ziua Praznicului Naşterii şi este şi astăzi, în ziua Praznicului Botezului. Iată cum noi devenim contemporani cu Hristos, Care astăzi S-a botezat în râul Iordanului. Putem deveni părtaşi la acest eveniment tocmai prin modalitatea în care Dumnezeu a rânduit ca El să Se facă cunoscut oamenilor, să li Se descopere lor, adică făcându-se Om. Noi nu credem într-un Dumnezeu pe care ni L-am imaginat sau pe Care ni L-a vestit cineva, ci credem într-un Dumnezeu Care se face cunoscut în chip nemijlocit. L-am cunoscut ca Prunc, în Peştera din Betleem, iar astăzi, ni Se descoperă prin El, în chip deplin, Sfânta Treime: Fiul lui Dumnezeu intră în apa Iordanului, glasul Tatălui de sus, din cer confirmă mesianitatea Fiului Său: („Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care bine am voit, pe Aceasta să-L ascultaţi”), iar Duhul Sfânt, în chip de porumbel, Se pogoară peste El. Este pentru prima dată când Sfânta Treime ni se face cunoscută nouă, dar noi avem şi alte mărturii prin care ajungem în legătură cu Dumnezeu, Îl cunoaştem în chip direct. Cea mai mare mărturie şi cea mai mare minune care se întâmplă la fiecare Liturghie, prin care noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu şi ne atingem de El, este Sfânta Împărtăşanie. Nu numai mintea, nu numai sufletul au nevoie de descoperire, ci şi trupul trebuie să simtă bucuria aceasta a Împărtăşirii cu Hristos. Încă şi mai mult ne-a lăsat Dumnezeu şi ne-a rânduit nouă pentru ca să-L percepem în chip direct şi lucrurile acestea purtătoare de har, adică materia din care să ne împărtăşim (pâinea, apa şi vinul) şi prin gustare din ea, şi să primim harul lui Dumnezeu. Astăzi am săvârşit una dintre aceste lucrări dumnezeieşti, care este atât de importantă şi atât de măreaţă tocmai datorită faptului că putem cunoaşte prin ea prezenţa nemijlocită a Harului. Ea face parte din Liturghie. Slujba aceasta, a Sfinţirii Apei, pe care am făcut-o acum încheie Liturghiile din bisericile noastre, de unde am venit cu toţii astăzi aici. Vă binecuvântăm pe toţi şi vă mulţumim pentru dragostea Dumneavoastră faţă de această sărbătoare a Bisericii noastre şi vă dorim să vă împărtăşiţi din această apă purtătoare de Har. Nu numai să vă stropiţi, nu numai să gustaţi dintr-însa, ci s-o luaţi acasă şi s-o păstraţi, s-o folosiţi ca ocrotitoare şi o protectoare împotriva puterilor nevăzute ale vrăjmaşului. Să o consideraţi ca o materie care poartă Harul lui Dumnezeu şi care nu-şi schimbă firea, nu-şi schimbă finalitatea pe tot parcursul anului bisericesc. Noi avem şi Aghiasmă mică. Facem rânduiala aceasta când avem nevoie de a sfinţi casele sau anumite obiecte cu anumite ocazii, dar Aghiasma mare nu se face decât o singură dată în an, la Bobotează, în două reprize sau în două acte: în ajunul Bobotezei şi în ziua propriu-zisă a Botezului. De aceea apa Botezului nu se strică, ci îşi păstrează firea înnoită, pentru că are o finalitate, pe care a dobândit-o prin pogorârea Duhului Sfânt asupra ei. Aţi observat că de două ori am rostit formule de epicleză, adică am chemat pe Duhul Sfânt să vină peste apa aceasta, s-o transforme, să-şi schimbe firea, să fie din ce a lăsat-o Dumnezeu ca principiu al vieţii noastre, al întreţinerii noastre şi al curăţiei trupeşti, să devină hrană spirituală, ocrotire şi pavăză, sursă de vindecare, tămăduitoare de boli, diavolilor pieire, putere îngerească. Toate acestea nu le-am făcut în chip magic, cu de la noi putere, ci ştiind că Harul lui Dumnezeu se pogoară peste toate apele, că El sfinţeşte firea apelor, aşa cum le-a sfinţit Fiul lui Dumnezeu, când a intrat în Iordan. Creatorul s-a atins atunci de creatură şi firea apelor s-a transformat,Iordanul şi-a întors cursul înapoi văzându-L pe Fiul lui Dumnezeu intrând în apă. Suntem astăzi şi noi, asemeni lui Ioan Botezătorul, cei care exclamăm, cei care mărturisim din tot sufletul: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Iată de ce suntem chemaţi de fiecare dată să luăm cunoştinţă, să ne luminăm mintea noastră, pentru ca prin lucrarea credinţei, o credinţă vie, care se temeiniceşte pe adevăr, să putem să ne câştigăm mântuirea. Numai astfel suntem împreună cu Hristos, călătorim împreună cu El, primim darurile acestea ca binecuvântare, în fiecare Duminică şi în fiecare sărbătoare, adică Sfânta Împărtăşanie care ni se oferă nouă, tuturor. De aceea vă adresez această chemare, care să pătrundă şi să rămână în inimile fiecăruia dintre Dumneavoastră: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă”. Sufletul să fie hrănit cu hrana cerului, trupul şi toată agonisita noastră, casa în care stăm, ambianţa vieţii în care trăim, tot locul în care ne aflăm şi toate cele cu care noi ajungem în legătură, să fie binecuvântate cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Să fim încredinţaţi, prin urmare, că apa sfinţită, purtătoare de har, este pentru noi un sprijin, o mărturie puternică, din care gustând ne împărtăşim cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi viaţa noastră se schimbă. Luaţi, deci, şi duceţi acasă nu numai bucuria slujbei pe care am săvârşit-o împreună, ci şi darul acesta al apei sfinţite. Păstraţi-o acasă într-un vas curat, un vas de sticlă şi să gustaţi din ea, dar numai când v-aţi pregătit, când aţi postit, când aţi ajunat, când vreţi să aveţi pe Dumnezeu mai aproape. Atunci să stropiţi cu apa aceasta toate obiectele pe care le aveţi în casă.

Au fost şi preoţii noştri şi v-au binecuvântat casele şi vă mulţumim pentru dragostea Dumneavoastră cu care i-aţi primit, dar de acum înainte reactivaţi sfinţenia casei prin aghiasma pe care o luaţi. Dumneavoastră, mamele, când cumpăraţi un vas, pe care-l folosiţi în bucătărie pentru mâncare, după ce l-aţi spălat, stropiţi-l cu aghiasmă. Mama întotdeauna ştie ce să facă cu apa sfinţită, pentru că ea este preotul familiei, ea este cea care poartă şi menţine duhul acesta al evlaviei şi al sfinţeniei în casă, pentru ca să fie ocrotită casa respectivă, casa noastră, familia să fie binecuvântată de Dumnezeu. Vă binecuvântăm pe toţi şi vă mulţumim din tot sufletul, pentru că aţi răspuns chemării noastre. Le mulţumesc şi preoţilor mei, care au fost ascultători, jertfitori, unii au venit aici chiar cu autocare, aducând pe credincioşi aici, ceea ce este o mărturie sfântă, o jertfă pe care am înălţat-o lui Hristos, Cel care a intrat în râul Iordanului, pentru mântuirea noastră, a luat păcatele omenirii şi le-a cufundat în acea apă. El este Cel care ne-a lăsat Taina mântuitoare a Botezului, pe care am primit-o fiecare dintre noi, şi iată de ce acum suntem nu numai vrednici, dar şi datori sau nu numai datori, dar şi vrednici să-i aducem cinstire.

Bunul Dumnezeu să vă binecuvinteze, iar cei care purtaţi numele Sfântului Ioan, sărbătoare pe care o avem mâine, primiţi binecuvântarea lui Dumnezeu. Vă urăm tuturor ani binecuvântaţi şi sărbători fericite în continuare.

        ACTUALITĂŢI
 
Agenda Inalt Prea Sfintiei Sale
Dr. Laurentiu Streza
 
 

Agenda Pastorală a Î.P.S. Dr. LAURENŢIU STREZA

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

pe luna decembrie 2011

Joi, 1 decembrie

Î.P.S. Sa a participat la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia la manifestările prilejuite de Ziua Natională a României. Împreună cu Î.P.S. Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, si cu Î.P.S. Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat slujba de Tedeum si a adresat credinciosilor un cuvânt de învătătură.

Vineri, 2 decembrie

A avut program de lucru la cabinet.

Duminică, 4 decembrie

A oficiat Sf. Liturghie şi a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură la Biserica “Sfântul Nicolae” din Scheii Brasovului. L-a hirotonit întru diacon pe teologul Vasile Alexandru Prodea. A acordat distinctia eparhială ”Crucea Saguniană pentru clerici” P.C. pr. Dănut Benga, protopop de Brasov, P.C. pr. Dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului ”Prima Scoală Românească” din Scheii Brasovului si P.C. pr. dr. Stelian Manolache. De asemenea, Î.P.S. Sa a acordat domnului Ion Gontea, prefectul jud. Brasov, si domnului George Scripcaru, primarul municipiului Brasov, distincţia eparhială “Ordinul Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei”.

Luni, 5 decembrie

A prezidat sedinta consiliului profesoral de la Facultatea de Teologie ”Andrei Saguna” din Sibiu. A avut program de audiente si lucrări de birou.

Marţi, 6 decembrieSărbătoarea Sf. Nicolae

A participat, alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel si de alti membri ai Sfântului Sinod, la Cluj Napoca, la serbările prilejuite de împlinirea a 90 de ani de la înfiintarea eparhiei Vadului, Feleacului si Clujului.

Miercuri, 7 decembrie

A participat în Aula Magna a Universitătii Babes Bolyai din Cluj Napoca la festivitatea decernării titlului academic de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Joi, 8 decembrie

A participat, în calitate de invitat, la sedinta de lucru a Consiliului Judetean Brasov, în cadrul căreia a acordat distinctia eparhială ”Ordinul Sf. Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” domnului Aristotel Căncescu, presedintele Consiliului Judetean Brasov, domnului Ioan Ochi, vicepresedintele Consiliului Judetean Brasov, si domnului Radu Ispas, administratorul public al aceleiasi institutii brasovene.

Vineri, 9 decembrie

A participat la slujba Sfintei Liturghii, oficiată la capela mitropolitană. A prezidat sedinta Permanentei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului. În aceeasi zi, a vizitat santierul de lucru de la Complexul Monahal Păltinis.

Duminică, 11 decembrie

A slujit Sfânta Liturghie si a adresat credinciosilor un cuvânt de învătătură la biserica ”Sf. Nicolae” din Sibiu. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Marius Valentin Bela a fost hirotonit diacon, iar diaconul Adrian Cornel Toacşe a fost hirotonit preot pentru parohia Mihăileni, Protopopiatul Agnita. L-a hirotesit întru iconom pe P.C. pr. Radu Simion Pătrascu.

Luni, 12 – Joi, 15 decembrie

La invitatia domnului prof. Dr. Hermann Schonauer, rectorul Diakoniei de la Neuendettelsau, Î.P.S. Sa a efectuat o vizită oficială la mai multe centre ale acestei renumite si recunoscute institutii social-filantropice din Germania.

Vineri, 16 decembrie

A prezidat împreună cu Î.P.S. Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, sedinta comună a celor două Sinoade Mitropolitane reunite din Ardeal, la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus.

Sâmbătă, 17 decembrie

A slujit Sfânta Liturghie si a adresat credinciosilor un cuvânt de învătătură la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Boita, protopopiatul Avrig. La sfârsitul Sfintei Liturghii, a oficiat slujba de sfinţire a noului clopot pentru biserica parohială. L-a hirotesit întru iconom pe P.C. pr. paroh Alexandru Szasz. Seara, a participat la slujba Vecerniei la Catedrala mitropolitană, unde a asistat la concertul de colinde susţinut de artistul Costel Busuioc.

Duminică, 18 decembrie

A slujit Sf. Liturghie şi a adresat credincioşilort un cuvânt de învăţătură la biserica “Sf. Nicolae” din localitatea Ucea de Jos, protopopiatul Făgăraş II. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Răzvan Andrei Crăciun a fost hirotonit diacon, iar diaconul Marius Valentin Bela a fost hirotonit preot pentru parohia Oprea-Cârţişoara, protopopiatul Avrig. La sfârşitul slujbei, Î.P.S. Sa l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe P.C. pr. Ioan Tărcuţă. De asemenea, a acordat distincţia eparhială “Ordinul Sf. Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” P.C. pr. prof. Ioan Glăjar. În aceeaşi zi, a oficiat slujba de binecuvântarea a lucrărilor efectuate la Căminul cultural al localităţii, apoi a participat la vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă, realizate de copiii participanţi la Cercul de pictură al parohiei, coorodonat de prof. Elena Bânda. Tot aici, Î.P.S. Sa a primit colinda Cetei junilor şi a corului parohial.Seara, a participat la Catedrala mitropolitană din Sibiu, la concertul tradiţional de colinde susţinut de către corul catedralei mitropolitane.

Luni, 19 decembrie

A avut program de audienţe şi lucrări de birou. Seara, a participat la slujba Vecerniei la Catedrala mitropolitană, unde a primit şi colinda diferitelor grupuri de elevi de la şcolile şi liceele sibiene.

Marţi, 20 decembrie

A prezidat şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului. În aceeaşi zi, a primit la sediul mitropolitan colinda credincioşilor din parohia Şeica Mică, protopopiatul Mediaş, precum şi colinda monahiilor de la mănăstirile Nocrich, Cârţişoara şi Răşinari.

Miercuri, 21 decembrie

A primit la reşedinţa mitropolitană din Sibiu colinda preoţilor din protopopiatul Sibiu, a credincioşilor parohiei Dealu Ocnei, protopopiatul Sibiu, a credincioşilor parohiei Săsăuş, protopopiatul Agnita, precum şi a persoanelor cu deficienţe de auz din Sibiu.

A participat, în calitate de îndrumător ştiinţific, la comisia de evaluare şi susţinere a tezei de doctorat “Biserica-locaş de închinare sfinţit şi sfinţitor”, realizată de pr. drd. Silviu Tudose.

Joi, 22 decembrie

A participat la ceremonia de depunere de coroane de flori la monumentul eroilor din curtea Academiei Trupelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu. În aceeaşi zi, a oficiat slujba de pomenire a eroilor în curtea sediului Poliţiei Judeţului Sibiu şi, de asemenea, a oficiat ceremonialul religios de pomenire a eroilor neamului la monumentul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor Sibiu. A avut program de lucru la cabinet.

În aceeaşi zi, la reşedinţa mitropolitană, a primit colinda credincioşilor din oraşul Sălişte.

Vineri, 23 decembrie

A avut program de lucru la cabinet.

Duminică, 25 decembrie (Ziua Praznicului Naşterii Domnului)

A săvârşit Sf. Liturghie şi a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură la Catedrala mitropolitană. La finalul slujbei, Î.P.S. Sa a oferit distincţia “Crucea şaguniană pentru mireni” domnului Ion Ariton, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi domnului Constantin Trihenea, directorul comercial al SC Hidroelectrica SA.

La ora 17, a participat la slujba Vecerniei la Catedrala mitropolitană, iar în aceeaşi zi, la reşedinţa mitropolitană, a oferit o recepţie oficială, la care au fost invitaţi preoţii din Sibiu, autorităţi locale, conducerea Universităţii “Lucian Blaga”, decanii facultăţilor sibiene, profesori ai Facultăţii de Teologie “Andrei Şaguna”, precum şi angajaţii Arhiepiscopiei Sibiului.

Luni, 26 decembrie(A doua zi de Crăciun. Soborul Maicii Domnului)

A săvârşit Sf. Liturghie şi a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură la Biserica “Înălţarea Domnului” din Braşov. În cadrul Sfintei Liturghii, Î.P.S. Sa l-a hirotonit întru preot pentru parohia Mălâncrav, protopopiatul Mediaş, pe diaconul Răzvan Andrei Crăciun, şi l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe P.C. pr. Ciprian Ioan Robu.

În aceeaşi zi, a oficiat slujba Vecerniei şi a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură la biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Sâmbăta de Sus Răsăriteană.

Marţi, 27 decembrie

A slujit Sfânta Liturghie şi a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură la biserica “Sfântul Nicolae” din Făgăraş.

Seara, a slujit Vecernia la biserica “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Sibiu, adresând credincioşilor un cuvânt de învăţătură. În cadrul slujbei, l-a instalat în parohie pe noul paroh, pr. Vasile Dariciuc.

   

© 2006 Mitropolia Ardealului
Adresa: Str. Mitropoliei, Nr.24, Cod: 550179, Sibiu, Romānia Tel./Fax:0040269211584, 0040269217863,Fax:0369/301730
E-mail: secretariatma@yahoo.com | Webmaster: Nettech Design