Peste 200 de copii au primit daruri prin campania umanitară organizată de Parohia Bartolomeu Nord din Braşov

2558

În perioada Postului Naşterii Domnului, Parohia Bartolomeu Nord din Braşov a iniţiat o campanie umanitară denumită „Fii bucuria mea – Braşovul e aproape!”, prin care peste 200 de copii din 10 localităţi au primit daruri.

Iniţiativa i-a aparţinut părintelui Costin Butnar, parohul din Bartolomeu Nord Brașov.

„Ne-am propus să aducem un zâmbet pe chipul unor copii din satele din jurul Braşovului. Am luat legătura cu preoţii din aceste sate şi am primit numele copiilor şi câteva detalii despre ei. Am publicat apoi lista într-un document on-line şi familiile care au dorit să se implice şi-au ales câte un copil. Pentru noi a fost surprinzător cât de repede s-a umplut lista iniţială, astfel încât am suplimentat-o de mai multe ori. Darurile au fost consistente, fiecare copil primind articole vestimentare, ghete, rechizite, jucării şi dulciuri. A fost emoţionant să aflăm de la doamna învăţătoare dintr-un sat că a doua zi copiii au venit la şcoală cu haine noi şi frumoase aşa cum nu i-a văzut niciodată. Copiii au scris fiecare câte o scrisoare de mulţumire pentru cei care au făcut darul.”

Campania a avut loc în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2017.