Pictura noii biserici din Slimnic a fost sfințită

4373

 

Credincioșii din localitatea Slimnic, județul Sibiu, au trăit momente de sărbătoare ieri, 3 mai, la sărbătoarea Sfinților Timotei și Mavra, ocrotitori ai bisericii noi din sat. În această zi pictura locașului de cult a fost sfințită de Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

Sfințirea picturii din Biserica „Sfânta Parascheva” și „Sfinții Timotei și Mavra”, locașul de cult ridicat în anii de după evenimentele din 1989 în centrul localității Slimnic, a fost o sărbătoare care i-a adunat în număr mare pe credincioșii din sat, alături de care s-au aflat numeroși pelerini din Maramureș, Banat și Republica Moldova. Costumele populare specifice acestei părți de Ardeal, dar și zonelor amintite, au fost îmbrăcate de mulți dintre credincioșii prezenți și au contribuit din plin la reușita sărbătorii de la Slimnic.

Slujba de sfințire a fost oficiată de PS Episcop Ilarion Făgărășanul împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte consilierul admnistrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Nicolae Cătălin Mirișan, protopopul de Mediaș, Ovidiu Găban și mulți preoți din Sibiu, din parohiile învecinate și de mai departe.

După sfințirea picturii a urmat Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de corul preoților din Protopopiatul Sibiu, dirijat de pr. Alexandru Szasz. În cadrul Sfintei Liturghii copiii de la Școala Gimnazială din Slimnic au oferit un moment artistic, iar mulți dintre aceștia s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Teologul Dumitru Răduț a fost hirotonit diacon în cadrul slujbei religioase.

Recunoștință și binecuvântare

În cuvântul de învățătură PS Episcop Ilarion Făgărășanul le-a vorbit credincioșilor despre însemnătatea spirituală a perioadei dintre Paști și Cincizecime, precum și despre viața, virtuțile și învățăturile Sfinților Timotei și Mavra, ocrotitori ai familie creștine. Ierarhul i-a felicitat la sfârșit pe credincioșii din Slimnic pentru susținerea lucrărilor de finalizare, de pictare și de înfrumusețare a locașului de cult.

„În aceste zile încă ne aflăm sub raza de lumină a Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu toții știm că de la Înviere până la Înălțarea la Cer Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor întărindu-i duhovnicește pentru a merge apoi la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar și după Înălțarea Sa la Cer, Mântuitorul Hristos a rămas cu Sfinții Apostoli trimițând pe Duhul Sfânt, Care a coborât peste ucenici la Cincizecime. În această perioadă sunt citite Sfintele Evanghelii în care se prezintă mărturii ale Învierii și ale dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat ierarhul.

La final Părintele Episcop a oferit acte de cinstire din partea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului și a transmis binecuvântarea Părintelui Mitropolit. Au primit acte de cinstire Adunarea și Consiliul parohiale, Primăria Slimnic și mai mulți binefăcători ai bisericii.

Parohul de la Slimnic I, George Cosmin Piț a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste comunitate, iar oaspeților, credincioșilor și tuturor binefăcătorilor le-a transmis recunoștința sa pentru dragostea arătată față de locașul de cult din parohia sa.

„Sărbătoarea sfințirii picturii din ziua de 3 mai ne aduce o bucurie foarte mare pentru că este încununarea unui efort pe care l-au făcut slimnicenii din 1990 până în 2017. Sfințirea picturii este ultimul act liturgic ce consacră definitiv o biserică pentru ca enoriașii să se poată închina, să se poată ruga, spovedi și împărtăși în ea. Trebuie menționat și subliniat efortul slimnicenilor din acești ani. Preotul care a slujit aici înainte mea, părintele Samoil Diac, a început această biserică și după trecerea sa la cele veșnice, în 2006 am preluat această biserică. În ultimii opt ani de zile s-a realizat și lucrarea de picutără în tehnica fresco de către pictorul Valentin Popa din județul Argeș. Este o lucrare foarte apreciată și la comisia bisericească și dau slavă lui Dumnezeu că l-am întâlnit pe acest pictor. Vreau să mulțumesc tuturor ctitorilor care s-au implicat, pentru că efortul a fost foarte mare. Pe lângă slimniceni au fost și câțiva prieteni ai parohiei care au fost alături de noi, cum este domnul Dumitru Ghișe, dar și toți primarii și consiliile locale din toți acești ani, care au fost alături de noi”, a spus pr. Piț.

Părintele paroh i-a oferit ierarhul în dar o icoană a Sfinților Timotei și Mavra.