Postul

Postul (slv. postu) — este d.p.d.v. religios o rânduială disciplinară prin care Biserica îndrumează viaţa credincioşilor săi pe căile trăirii creştine, ale virtuţii şi cinstirii lui Dumnezeu. Postul, adică abţinerea totală sau parţială de la anumite alimente (zise „de dulce”) pe timp mai scurt sau mai îndelungat este o practică existentă în mai toate religiile, din toate timpurile. În afară de postul religios, există şi un post pur igienic, pentru păstrarea sănătăţii, recomandat chiar de medicină, ca mijloc de vindecare, pentru redresarea organismului obosit şi intoxicat de hrana prea îmbelşugată şi de îmbuibare. Hipocrate, celebrul medic al antichităţii păgâne, atribuia longevitatea sa postului, spunând că niciodată nu s-a ridicat de la masă sătul de tot. Filosoful Pitagora propovăduia asceza-un mod de viaţă care se baza pe post şi abstinenţă. Sf. Antonie cel Mare a trăit 105 ani, practicând un post riguros, timp de peste 80 de ani, de altfel ca mulţi alţi pustnici, exemple de longevitate. Greco-romanii practicau postul sub ambele forme: religios şi igienic; egiptenii şi babilonienii îl practicau pentru a-şi ispăşi păcatele (post de penitenţă). Budiştii şi brahmanii îl ţineau ca o regulă de viaţă. Mahomedanii au postul numit Ramadan sau Ramazan, care recomandă ajunarea, întreaga zi, un anumit timp pe an (cam o lună — luna Kamadanului). În religia mozaică a Vechiului Testament, postul era reglementat prin Legea lui Moise: postul Curăţirii sau Ispăşirii (ţinui în ziua a zecea, din luna a şaptea), la care, după captivitatea babiloniană, s-au adăugat şi zile din alte luni şi cel din ajunul zilei de Purim s.a. În vremea Mântuitorului, evreii cei mai zeloşi posteau una sau mai multe zile din lună, iar fariseii ţineau două zile pe săptămână (luni şi  joi, cf. Luca 18,12) şi le asociau cu rugăciuni şi fapte de milostenie. Mai erau şi posturi particulare, pe care şi le impuneau în anumite împrejurări. Moise a postit 40 de zile, pe Muntele Sinai, când a primit de la Dumnezeu Tablele Legii; Iisus a practicat postul şi a ţinut şi El 40 de zile de post, înainte de a-şi începe activitatea de învăţător. Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii au practicat postul, în creştinism s-a accentuat mai ales sensul spiri­tual al postului, considerând că adevăratul post nu înseamnă numai abţinerea de la mâncare şi băutură, ci trebuie să fie o continuă strădanie de a domina, cu spiritul şi voinţa, instinctele, patimile şi pornirile inferioare ale trupului.

Postul adevărat este o cale spre desăvârşirea sufletului prin progresul în virtute, iar ca act de cult înseamnă jertfa de evlavie, căinţă şi supunere către Dumnezeu, tinzând la stabilirea unui echilibru lăuntric, în care spiritul să domine viaţa omului; postul e un auxiliar al efortului de desăvârşire. Unul dintre discipolii Sfinţilor Apostoli îndeamnă: „Posteşte dar lui Dumnezeu, un post ca acesta : să nu faci o faptă rea în viaţa ta, ci slujeşte Domnului cu inima curată, păzind poruncile Lui şi mergând pe calea hotărârilor Lui; să nu se suie în inima ta nici o faptă rea; crede însă lui Dumnezeu, că dacă vei face acestea, dacă te vei teme de El şi dacă te vei înfrâna de la orice lucru rău, vei trăi în Dumnezeu” (Păstorul lui Herma, Pilda V, 1, în SPA 2, p. 271 ). Postul „extern” (postul de bucate) se desăvârşeşte prin postul “intern” (postul de păcate); însoţit de rugăciune, duce la comuniunea cu Dumnezeu; “vei trăi în Dumnezeu” adică starea supremă de desăvârşire şi fericire.

Primele prescripţii despre post în Biserica creştină, le aflăm în “Didahii” (Învăţătura celor 12 Apostoli), în care se fixează, peste săptămâna, două zile de post (miercurea şi vinerea, în loc de luni şi joi, cum posteau fariseii). Mai târziu, Constituţiile Apostolice fixează şi celelalte posturi din ajunul unor mari sărbători (Crăciunul, Paştile, Bobotează), la împărtăşiri. La început Sf. Euharistie se lua seara, aşa că cei ce urmau să se împărtăşească nu mâncau nimic toată ziua (ajunau), scopul postului fiind împărtăşania, unirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Felul în care trebuia să se ţină posturile a fost reglementat de Sinoadele ecumenice astfel: Postul integral (ajunare), care consta în abţinerea de la mâncare un timp îndelungat (40 de zile) sau numai o zi; Postul aspru (xirofagia), cu hrană uscată, nimic gătit; Postul comun, obişnuit cu bucate gătite cu untdelemn, evitându-se produsele de origine animală (came, lapte, brânză, ouă). Catolicii recoman­dă în post numai înlăturarea cărnii, restul alimentelor fiind permise; Postul uşor (dezlegare), când se permite consumarea peştelui şi vinului.

Posturile rânduite de Biserica Ortodoxa de Răsărit sunt arătate în calendarul ortodox, şi anume: 1. Sfântul şi Marele Post, numit şi al Patruzecimii (Păresimilor), este Postul Paştilor, care închipuieşte postul de 40 zile al Mântuitorului; ţine şase săptămâni şi are dată schimbătoare, ca şi Pastile, de care ţine; este rânduit pentru curăţirea sufletului prin înfrânare, rugăciune, milostenie, spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. în acest post nu se mănâncă: lapte, brânză, carne, ci numai legume fierte (fără grăsimi) şi fructe; în zilele de dezlegare e permis untdelemnul şi vinul, adică: sâmbăta, duminica, la 24 februarie (sărbătoarea „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul”), la 9 martie (Sf. 40 de Mucenici), la 25 martie (Buna Vestire), când este şi dezlegare la peşte, ca şi în Duminica Floriilor. Cu deosebită evlavie se cuvine a se ţine postul din prima şi ultima săptămână a Postului, când se recomandă ca luni şi marţi în prima săptămână să se mănânce numai o dată pe zi — seara — pâine şi apă, iar în săptămâna Patimilor, în afară de joi, când se pot lua 2 mese — se mănâncă la fel, vineri şi sâmbătă, fiind post desăvârşit. Bolnavii au voie să mănânce cu untdelemn şi să bea vin în Postul Mare.

  1. Postul Sfinţilor Apostoli sau al Sâmpetrului, se ţine în cinstea Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Are dată schimbătoare, fiind în legătură cu data Paştilor şi durata nu e fixă, căci dacă Paştile cad mai târziu, se scurtează durata de la Rusalii până la 29 iunie (ziua Sf. Petru şi Pavel) şi poate fi uneori chiar de numai 2 zile. Se lasă sec în prima duminică după Rusalii (Duminica Tuturor Sfinţilor). În zilele de luni, miercuri şi vineri din acest post nu se mănâncă untdelemn, nici vinul nu e permis; dacă într-una din zile e un sfânt cu cruce neagră, se face dezlegare la peşte.
  2. Postul Sfintei Maria sau Sântă Măriei se ţine pentru cinstirea Maicii Domnului, la 15 august fiind ziua adormirii ei, când, după tradiţie, trupul i-a fost înălţat la cer. Postul dintre 1 şi 15 august are aceeaşi rânduială ca al Sfinţilor Petru şi Pavel.
  3. Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului are date fixe (între 15 noiembrie şi 25 decembrie). Este un post mai uşor decât al Paştilor, deoarece se îngăduie sâmbăta şi duminica dezlegare la peşte, iar marţi şi joi la untdelemn şi vin. În ziua de ajun (24 decembrie) se ajunează, adică nu se mănâncă nimic toată ziua, iar seara se mănâncă grâu fieri, îndulcit cu miere. Postul din timpul anului se ţine miercuri şi vineri în fiecare săptămână, nu numai în post, în afară de săptămânile când se face dezlegare de post (numită „harţi”).

Zilele de harţi sunt: Miercurile şi Vinerile din Săptămâna Vameşului şi Fariseului şi din a Brânzei (ultima până la începutul Postului Paştilor, când se mănâncă numai ouă şi lactate, nu şi carne); Săptămâna Luminată (prima după Înviere, până la Duminica Tomii); săptămâna de după Rusalii (până la Duminica Tuturor Sfinţilor) şi cele două săptămâni dintre Crăciun şi Bobotează, afară de ajunul Bobotezei, când se posteşte; zilele de harţi, de dezlegări şi de post sunt însemnate în calendarul Bisericii Ortodoxe.

Sursa: Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, „Dicţionar de cunoştinţe religioase”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2010.