Praznicul Floriilor la Prejmer

1009

Duminică, 24 Aprilie, la Parohia Prejmer,judeţul Braşov,  a avut loc traditionalul eveniment al binecuvântării ramurilor ce au fost împărţite în parohiile de pe raza comunei Prejmer. Slujba s-a săvârşit în faţa Bisericii “Sfinţii Trei Ierarhi”, aflată în şantier de pictură, de către preoţii din comună, conduşi de protopopul de Săcele, Sorin Şerban, care a rostit şi un cuvânt de învăţătură referitor la sărbătoarea Floriilor şi la simbolistica stâlpărilor. După aceasta, credincioşii prejmereni au pornit în procesiune spre Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, unde s-a săvărşit Sfânta Liturghie.

 

Autor: pr. Bogdan Căpriţă