Pregătiri pentru Sfintele Paști la Grădinița „Sfântul Dimitrie” din Sibiu

156

Micuții de la Grădinița „Sfântul Dimitrie” a Arhiepiscopiei Sibiului s-au pregătit în această săptămână pentru Sfintele Paști. Împreună cu doamnele educatoare, micuții au pregătit felicitări și obiecte decorative de Paști și au vopsit ouă. Toate aceste creații ale preșcolarilor vor fi luate acasă pentru a le oferi părinților și pentru a decora masa de Paști. Ouăle au fost vopsite după metodele tradiționale, iar cei mici au avut posibilitatea să își dezvolte astfel creativitatea.

De asemenea, în primele zile ale Săptămânii Mari, micuții au fost duși la Biserica „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Sibiu pentru a primi împărtășania cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Atelierele de creație de la grădinița Arhiepiscopiei Sibiului au fost însoțite de activități educative, legate de tema sărbătorii Sfintelor Paști.

„Am pregătit aceste ateliere pentru grupele mari ale grădiniței noastre. Scopul acestora a fost de a ne pregăti copiii pentru Sfintele Paști. La sfârșit, cei mici au primit dulciuri din partea Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului”, ne-a spus directorul grădiniței, Simona Bian.