Premierea copiiilor incluşi în Proiectul „Paşi către sfânta Înviere” de la Nou Român

978

În Duminica Floriilor, în Parohia Nou Român, judeţul Sibiu, a avut loc  premierea celor mai silitori dintre copiii care  frecventează cursurile şi activităţile catehetice desfăşurate în această parohie. În cadrul proiectului “Paşi către Sfânta Înviere”, la sfârşitul Sfintei Liturghii, au primit aprecierea întregii comunităţi acei copii care în perioada Postului Mare au avut cele mai multe prezenţe la cursurile catehetice desfăşurate în cadrul Centrului Cultural Educaţional pentru Copii şi Tineret din sat şi care şi-au adus o contribuţie importantă şi la desfăşurarea slujbelor din această perioadă pre-pascală, prin implicarea la strană, mai ales la slujbele de seară. Pentru a-şi aminti cu drag  de aceste frumoase momente, am oferit premianţilor câte o icoană pe care să o aşeze la loc de cinste şi care să le aducă aminte, peste ani, de copilăria trăită aproape de Hristos şi Biserică. În după-amiaza aceleiaşi zile, la Nou Român a avut loc şi slujba Sfântului Maslu avându-i ca împreună-slujitori pe pr. Cezar Bulgariu de la Parohia Cârţa şi pe pr. pensionar Ioan Bunea Ioan, fiu al satului. La slujba religioasă  au participat mulţi dintre credincioşii din sat.

Autor: pr. paroh Liviu Florin Ivănuşcă