Profesorul Adrian Opre a conferențiat la Sibiu

524

Sibienii au avut posibilitatea să-l asculte pe prof. univ. dr. Adrian Opre de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca în cadrul unei întâlniri cu tema „Frica-instrument de manipulare și control. Strategii psihice și spirituale de protecție”.

Conferința susținută joi, 16 noiembrie, în Aula Magna a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a fost posibilă prin eforturile Organizației Tinerilor din Sibiu (OTS).  La eveniment au fost prezenți Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, conducerea și foarte mulți membri ai OTS, numeroși studenți, tineri, preoți și cadre didactice.

Conferința a fost unul dintre evenimentele organizate la Sibiu în cadrul manifestărilor dedicate Anului comemorativ al mărturisitorilor Ortodoxiei în timpul regimului comunist. Publicul prezent a avut posibilitatea să afle mai multe despre modalitățile de manipulare și de control prin diferite strategii psihologice în timpul regimului comunist printr-o prezentare amplă a oaspetelui în care au fost abordate mai multe aspecte ale temei menționate, precum și lgătura dintre psihologie și religie, psihoterapie și duhovnicie.

„Sistemele totalitare au avut fricile lor”

Prelegerea profesorului Adrian Opre a avut ca punct central subiectul fricilor născute în oamenii care au trăit în timpul regimurilor totalitare.

„Sistemele totalitare au avut fricile lor. Fricile au apărut la cei asupriți și la cei cei ce au asuprit. La cei asupriți fricile au apărut prin accentuarea suspiciunii, denunțului, torturii, amenințării fizice și psihice. Pe aceste contexte mintea celor asupriți și-a plasat și dezvoltat gândurile lor nesănătoase de tipul «Trebuie să rezist neapărat acestei presiuni!», «E groaznic dacă nu rezist acestei presiuni!», «Nu voi putea suporta, voi muri!». Cu cât îmi impun mai mult să contracarez o realitate, cu atât mai mult șansa mea de a evita o emoție sănătoasă, în particular frica, este mai mică. Este un paradox, dar asta este realitatea. Imperativele noastre sunt nesănătoase. Dacă am fi noi Dumnezeu, ar fi foarte sănătoase. Doar Dumnezeu poate să formuleze gânduri metafizice vis-à-vis de realitate. Atâta timp cât nu suntem Dumnezeu, n-avem căderea să cerem realității să se comporte cum vrem noi. Oricât de diabolic a fost sistemul în sine, frica trăită de cei din sistem a fost generată de ei înșiși. Sunt oameni în sală care nu numai că au citit dar au și cunoscut foarte mulți care au trecut prin sisteme totalitare și cu siguranță și-au dat seama că au fost o mare varietate de răspunsuri emoționale la una și aceeași realitate. Unii au murit în primele luni nu din pricina bătăii și a torturii psihice, ci din pricina propriilor emoții generate ca urmare a acestor gânduri. Dar și asupritorii au avut și au fricile lor, căci ei au vrut neapărat să controleze pe toți și totul. Cu cât s-a cerut  mai mult să aibă controlul deplin cu atât frica a fost mai mare. Poate că uneori fricile lor erau mai puternice decât ale celor asupriți”, a spus prof. univ. dr. Adrian Opre.

În ultima parte a conferinței, prof. univ. dr. Adrian Opre a răspuns întrebărilor venite din partea celor prezenți și a explicat ai multe despre cele expuse în cadrul prelegerii.