Programul liturgic la sărbătoarea Bobotezei

640

Sărbătoarea Botezului Domnului (6 ianuarie) va aduna și în acest an mulțimi de credincioși la slujbele religioase din cadrul programului liturgic și duhovnicesc de la Catedrala mitropolitană din Sibiu și din Piața Mare.

Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 9.00 la Catedrala mitropolitană de un sobor de preoți și diaconi condus de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

La ora 11.45 va avea loc procesiunea spre Piața Mare, iar de la ora 12.00, pe scena din Piața Mare va fi oficiată slujba de sfințire a apei, cu participarea tuturor preoților de la bisericile din oraș.

Pentru credincioși au fost pregătite 15.000 de sticle de 0,5 litri cu aghiazmă mare, iar în Piața Mare vor fi așezate 10 butoaie de câte 500 de litri fiecare pentru slujba de sfințire. Vor fi împărțiți credincioșilor 12.500 de litri de aghiazmă mare în total, cantitatea fiind aproximativ egală cu cea din anii trecuți.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului