Proiect educativ implementat de Liceul Teoretic din Avrig şi Parohia Hamba

1960

 

Proiectul educativ  intitulat “Călătorind  cu Hristos în Săptămâna Patimilor” este  implementat la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” din Avrig în parteneriat cu Centrul Pastoral-Misionar de Cateheză cu Tinerii “Sf. Nicolae” din Hamba, judeţul Sibiu, la iniţiativa preotului Ioan-Remus Răsvan. Elevii din liceul amintit, de toate confesiunile, au fost invitaţi să participe cu diferite lucrări şi creaţii înscrise în tema proiectului. Activităţile se vor desfăşura pe două secţiuni: Semnificaţia Săptămânii Patimilor şi Obiceiuri de Paşti (locale şi confesionale). Cele mai bune proiecte şi portofolii vor fi publicate în cel de-al doilea volum intitulat “Iisus Hristos-Colegul meu de bancă”. Primul volum a apărut în 2015, sub coordonarea pr. conf. univ. dr. Costantin Necula şi a preotului Ioan-Remus Răsvan. Proiectul de la Avrig se va încheia pe 10 mai 2016.

“Prin intermediul activităţilor de proiect ne dorim să deschidem noi căi de comunicare între tinerii noștri, cu partenerii noştri educaţionali, dar mai ales să creăm o punte nouă de comunicare inter-religioasă”, ne-a spus pr. Ioan-Remus Răsvan.

 

Cateheză inedită la Hamba

În cadrul colaborării dintre Centrul Misionar-Pastoral de Catehetică cu Tinerii “Sf. Nicolae” din Hamba şi Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” din Avrig, a avut loc sâmbătă, 9 aprilie, o cateheză inedită cu tinerii, prin care copiii au învăţat să-L descopere pe Dumnezeu în mijlocul naturii. Proiectul de colaborare între cele două instituţii a fost intitulat “Cu Hristos în faţa marilor încercări ale vieţii mele de şcolar”.

Partea a doua a catehezei a fost una aplicativă, fiecare copil având posibilitatea de a planta câte o floare şi un pom fructifer. Prin această acţiune, copiii au fost învăţaţi să respecte natura, unul dintre cele mai preţioase daruri primite de la Dumnezeu.

Autor: Ştefan Mărculeţ