Proiect pentru bătrânii de la Căminul din Parohia Vale, județul Sibiu

4038

În Parohia Vale, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu, a fost inițiat în săptămâna a cincea şi a şasea din Postul Mare un proiect social-filantropic şi duhovnicesc intitulat „Să nu uităm pe cei bătrâni şi bolnavi ai noştri”. Proiectul a fost coordoonat de parohul de la Vale, Nicolae Oprișiu și a început cu slujba Sfintei Taine a Maslului săvârşită împreună cu mai mult preoți în Biserica „Sfânta Treime” din localitate.

Marți, 4 aprilie, preotul Nicolae Oprișiu a vizitat pacienții de la Căminul „Armonia Vârstnicilor” din satul Vale unde, după câteva discuții duhovnicesti, bătrânii au fost spovediți şi împărtăşiți cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.

„La sfârşitul întâlnirii noastre cu bătrânii le-am oferit daruri constând în fructe şi dulciuri. Mulțumim celor care coordonează activitatea în cadrul Căminului «Armonia Vârstnicilor» precum şi credincioşilor din Parohia Vale pentru ajutorul financiar oferit la realizarea acestui proiect social-filantropic”, ne-a spus preotul Nicolae Oprișiu.