PS Macarie al Europei de Nord a conferențiat la Brașov

469

Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a conferentiat marți, 9 aprilie, în aula Facultății de Litere a Universității „Transilvania” din Brașov. Tema conferinței a fost „Pocăința, singura cale spre adevăr”. Întâlnirea cu ierarhul român a fost posibilă prin implicarea Protopopiatului Brașov, prin biroul de Catehizare a Tinerilor, Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Brașov, Frăției Ortodoxe Brașov, Asociației Neamunit, Librăriei Epifania, cu sprijinul altor asociații de tineret creștin-ortodoxe din Municipiul Brașov.

În prima parte a conferinței ierarhul i-a binecuvântat pe tinerii dar și pe credincioșii aflați în sală, și le-a mulțumit pentru invitația făcută de a conferenția pentru prima dată la Brașov. Totodată, ierarhul i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului pentru înalta binecuvântare și primirea călduroasă în Arhiepiscopia Sibiului.

În a doua parte a conferinței Preasfințitul Macarie le-a vorbit celor prezenți despre pocăința făcută de noi, credincioșii, în această deosebită perioadă a Postului Mare dar și de importanța acesteia în iconomia mântuirii, ierarhul dând exemple în acest sens din Sfintele Scripturi.

Manifestările duhovnicești organizate în Postul Mare vor continua la Brașov, următoarea conferință fiind organizată de catre tinerii din ASCOR Brșaov, aceștia avându-l ca invitat pe părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului.

Autor: Sergiu Hodaș

Fotocredit: Silviu Boboc