Sărbătoare la Mănăstirea Făget-Boholț, județul Brașov

875

Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie din ziua de prăznuire a Sfinților Împărați Constantin și Elena la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Făget, comuna Beclean, sat Boholţ, jud. Brașov. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți la biserica mănăstirii cu hramul ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”. În prezența maicii starețe, Monahia Teodora Hulpan împreună cu obștea, a altor maici și surori din Arhiepiscopie venite să ajute la această sărbătoare, a credincioșilor care au venit și din zone ale Transilvaniei, ierarhul a liturghisit alături de alături de părintele arhimandrit Atanasie Roman, starețul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, județul Brașov, părintele Dositei duhovnicul mănăstirii și alți slujitori ai sfintelor altare.

În cuvântul său de învățătură, Părintele Episcop Ilarion Făgărășanul a vorbit credincioșilor prezenți despre viața și învățăturile pe care trebuie să ni le însușim de la Sfinții Împărați întocmai cu apostolii Constantin și mama sa Elena. Dumnezeu, a spus ierarhul, a rânduit un împărat în secolul IV, pe Constantin cel Mare cu mama sa Elena, care erau cu frică de Dumnezeu și au dat libertate creștinismului. A istorisit apoi toate evenimentele care s-au petrecut sub conducerea Sfântului Împărat spre folosul Bisericii Ortodoxe, de la semnul Sfintei Cruci care i s-a arătat pe cer, la edictul dat în 313, la sfântul Sinod din 325, la construcția de sfinte locașuri pentru creștini până la găsirea Sfintei Cruci de către mama sa Elena.

„Trebuie să fim buni, să iertăm, să iubim, să ajutăm pe cei nevoiași și așa vom putea să arătăm și noi că suntem urmașii și fii lui Dumnezeu. Să ne întărim și noi mai mult în credință căci astfel putem să biruim și noi toate. Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu îi mulțumim că a dat binecuvântare ca astăzi să fim împreună la această sfântă mănăstire de la Făget, pentru a ne ruga împreună la sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, și vă trimite binecuvântări arhierești maicii starețe, părintelui duhovnic, părinților și credincioșilor care ați venit aici, unde simțiți rugăciunile pe care părintele Dositei și maicile le fac zi de zi”, a încheiat Părintele Episcop.

Părintele Dositei a încheiat cu un cuvânt de mulțumire lui Dumnezeu pentru rugăciunea făcută împreună, Părintelui Episcop Ilarion Făgărășanul și credincioșilor veniți în număr mare la această sărbătoare a mănăstirii Făget.

După săvârșirea Sfintei Liturghii a urmat slujba parastasului.

Autor: ierod. Ciprian Păsărică