Sărbătoare la Poienița, județul Sibiu

1813

Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea Poienița, județul Sibiu, a fost resfințită duminică, 29 septembrie, de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Locașul de cult a fost renovat în ultimii ani prin eforturile comunității formate din doar 15 persoane, cu sprijinul multor binefăcători din Sibiu și din alte localități. Biserica a fost târnosită cu Sfântul și Marele Mir și stropită cu apă sfințită, iar la interior a fost refăcută Sfânta Masă și s-a sfințit pictura și iconostasul.

După slujba de sfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pe o scenă amenajată în apropierea bisericii. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Avrig, Vasile Gafton, parohul Vasile Davidoiu și alți slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Filoteos” din Sibiu.

Darurile iubirii de semen

În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre chemarea de a ne iubi aproapele, așa cum Mântuitorul Hristos a iubit lumea pentru care S-a jertfit pe Cruce. IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe credincioșii din micul sat sibian, dar și pe toți binefăcătorii care le-au stat alături în toți acești ani pentru a finaliza lucrările de renovare a bisericii, dând dovadă de iubire față de semen și față de comunitățile din apropiere.

„Evanghelia de astăzi ne îndeamnă la iubirea desăvârșită, la iubirea vrăjmașului, iar dragostea dumneavoastră arătată prin ajutorul dat acestei comunități misionare nu este altceva decât o picătură de iubire. Dumnezeu ne-a creat pe noi din iubire, a creat lumea din iubire și l-a făcut pe om în mijlocul lumii, dându-i și lui din această flacără a iubirii. Dumnezeu este Întreit în Persoane pentru că nu putea să existe iubire desăvârșită într-o Persoană. Din iubirea aceasta dumnezeiască împărtășită nouă, cere ceva Dumnezeu înapoi, pentru că El nu ne mântuiește cu forța. Dumnezeu este Bun, Milostiv, Desăvârșit și ne respectă darul libertății”, a spus Părintele Mitropolit.

Părintele paroh Vasile Davidoiu a fost hirotesit iconom stavrofor, în semn de apreciere a întregii activități misionare de până acum, iar binefăcătorii locașului de cult au primit acte de cinstire. Părintele paroh i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă peste credincioșii care mai locuiesc în satul sibian și i-a oferit în dar o bederniță cu icoana Sfântului Vasile cel Mare.

Credincioșii din sat și numeroșii oaspeți veniți la Poienița pentru a participa la sărbătoarea resfințirii Bisericii „Sfântul Nicolae” au avut posibilitatea la final să intre și să se închine în Sfântul Altar.