Sărbătoarea Sfântului Andrei Șaguna la Rășinari

640

Cu sufletele încărcate de bucurie după pelerinajul din cetatea Sibiului care a avut loc în seara zilei de 29 noiembrie, credincioșii rașinăreni au participat joi, 30  noiembrie, la Sfanta Liturghie oficiată în cele trei biserici din Rașinari. După încheierea Sfintei Liturghii, în sunet de clopote, însoțiți de către toți preoții comunei și de oficialități au luat parte la aducerea raclei cu o parte din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna din Biserica Sfanta „Cuvioasă Parascheva”, fosta Catedrală Episcopală, unde a fost aduse ocazia hramului, începând cu Vecernia din 13 octombrie. Moaștele au fost readuse în Biserica „Sfânta Treime”, traversând centrul comunei, făcând popasuri de rugăciune la Biserica „Sfântul Ilie”, la troițe și răspântii de drumuri.

Ajunși în fața mausoleului Sfântului Andrei Șaguna s-au rostit rugăciuni și s-a adus mulțumire pentru toate binefacerile pe care Sfântul Andrei Șaguna nu încetează să le reverse asupra credincioșilor din comună și de pretutindeni.

Preoții din Rășinari au vorbit în încheiere despre jertfa și misiunea Apostolilor și importanța cinstirii protectorului comunei.