Sărbătorile Sfinţilor

SFINŢII (lat. sanctus,  gr. άγιος —aghios) — sunt acei oameni pe care Biserica creştină îi cinsteşte pentru viaţa lor curată, pentru lupta şi adesea chiar jertfa vieţii lor pentru biruinţa creştinismului în lume. După moarte, răsplata lor este fericirea de a se afla în lumina şi slava cerească şi a vedea străluci­rea feţei lui Dumnezeu. Sfinţii sunt invocaţi de credincioşi ca exemple şi icoane de viaţă creştină, vrednice de urmat, precum şi ca mij­locitori la Dumnezeu. Prin harul pe care îl au şi prin rugăciunile lor, sfinţii cărora noi ne rugăm ne apără şi ne ocrotesc, mijlocind între noi şi Dumnezeu şi câştigând pentru noi mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor, acolo unde s-au mai păstrat, sunt sfinte moaşte, pe care Biserica ne învaţă să le cinstim, pentru că ele conţin aceleaşi daruri dumnezeieşti şi puteri supranaturale care au însufleţit pe sfinţi cât au fost în viaţă. În Vechiul Testament ni se povesteşte despre profetul Elisei, ucenicul Sfântului Ilie, care după ce murise Elisei, un mort pe care l-au îngropat alături de locul unde se aflau osemintele lui Elisei, atingându-se de osemintele lui Elisei, a înviat. Minunea s-a întâmplat pentru că profetul Elisei, ca şi Sf. Ilie, trăise o viaţă de mare sfin­ţenie şi credinţă în Dumnezeu. Pe lângă sfintele moaşte, creştinii cinstesc şi orice lucru sau obiect provenit de la sfinţi şi pe care aceştia le-au purtat sau le-au atins. Aceste obiecte rămase de la ei se numesc relicve sfinte (reliquae = rămăşiţă). La început erau numiţi „sfinţi ” toţi creştinii (adică adepţii sau închinătorii lui Hristos care primiseră botezul şi trecuseră la o viaţă nouă şi curată, fiind renăscuţi prin har — Romani 1, 7; II Corinteni 13, 12 s.a.). După ce denumirea de creştin s-a generalizat, noţiunea de sfânt s-a restrâns, arătând numai pe eroii credinţei creştine, pe aceia care s-au distins prin: zelul misionar (în răspândirea Evangheliei), viaţa exemplară, suferinţele îndurate ca mărturisitori şi trăitori ai credinţei în Hristos sau activitatea lor socială şi merite deosebite, puse în slujba semenilor şi pe care Biserica îi cinsteşte, pomenindu-i de-a pururi. În şirul sfinţilor sunt trecuţi: a. patriarhii, proorocii şi drepţii Vechiului Tes­tament, adică acele personalităţi distinse ale Legii Vechi care au cultivat credinţa monoteistă în sufletele oamenilor şi au prezis venirea lui Mesia; b. apostolii şi ucenicii direcţi şi indirecţi ai Mântuitorului, primii propovăduitori ai Evangheliei şi misionari, ca: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care au murit martiri la Roma, Sf. Apostol Andrei, care a răspândit creştinismul pe pământul ţării noastre etc.; martiri şi mărturisitori, ca Sf. Arhidiacon Ştefan, ucenic al Mântuitorului şi primul martir creştin, ucis cu pietre de evrei pentru credinţa lui creştină, precum şi nesfârşitul şir de martiri ucişi în numeroasele persecuţii din primele veacuri, dezlănţuite împotriva creştinilor. Pentru toţi se roagă Biserica şi îi pomeneşte la sfintele slujbe, şi dintre care multe nume sunt trecute în calendar (Minei, Sinaxar). Chiar dacă nu toţi cei trecuţi în calendar au murit ca martiri, Biserica îi pomeneşte căci şi-au închinat, într-un fel sau altul, întreaga viaţă lui Hristos; unii au fost pustnici venerabili, care şi-au petrecut viaţa în singurătatea pustiului, postind şi rugându-se lui Dumnezeu necontenit pentru păcatele tuturor oamenilor. Călugări cuvioşi ierarhi, canonizaţi pentru activitatea lor de mari păstori, organizatori şi conducători ai Bisericii în epoca de închegare a învăţăturii ei, ca: Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gură de Aur, Sf. Nicolae, mari teologi şi făcători de minuni (taumaturgi), cum sunt Cosma şi Damian (1 noiembrie), Sf. Pantelimon (27 iulie) etc. Sfinţii sunt proslăviţi după moarte şi încununaţi în cer, de fericirea veşnică. Biserica îi serbează în ziua morţii lor, care a fost vestită de îngerul Domnului. Naşterea Sf. Fecioare (la 8 sept.) şi Adormirea ei (la 15 august); Sf. Ioan Botezătorul (Naşterea la 24 iunie şi Tăierea capului la 29 august). În calendarul ortodox sunt menţionate şi alte zile în care sunt pomeniţi şi în care se amintesc evenimente legate de viaţa lor. Rugăciunile lor sunt cele mai primite de Mântuitorul, lângă Care ei sunt mijlocitori pentru oameni, aşa cum îi vedem în icoana Deisis, sus, lângă crucea de pe catapeteasmă, înţelesul noţiunii de sfânt se conturase încă din sec. IV-V în Biserica creştină, când pe baza doctrinei şi lucrărilor consacrate de tradiţia ortodoxă, Sf. Sinod al unei Biserici autocefale (de sine stă­tătoare) avea dreptul de a consacra „sfânt” (sfinţit) pe acei credincioşi care au trăit după anumite exigenţe ascetice şi creştine, prin care au dat dovadă, în primul rând, de o credinţă dreaptă, adevărată (ortodoxă) şi statornică, dovedind puterea de a sluji fără clintire credinţa şi Biserica Ortodoxă. Se adaugă la acesta şi recunoaşterea sfinţeniei lor prin cultul spontan pe care li-l acordă acestor drepţi poporul dreptcredincios. Aşa s-au impus şi au fost primiţi în rândul sfinţilor martirii primelor veacuri creştine, iar pe pământul ţării noastre un număr de sfinţi care au pătimit aici sau li s-au adus rămăşiţele sfinte la noi, din alte părţi. Printre aceştia, cinstiţi de întreaga Ortodoxie amintim pe martirii aflaţi în vechiul pământ al Dobrogei: Epictet şi Astion, Dasius,Bretanion şi Teotim, ultimii doi episcopi de Tomis; apoi sunt martirii aflaţi la Niculiţel si ale căror moaşte sunt acum la mănăstirea Cocoş, din judeţul Tulcea: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Fillipos, toţi martirizaţi în vremea lui Diocleţian şi Valens (sec. IV), Sava Golul, din părţile Buzăului, unde a murit înecat, în timpul persecuţiei lui Atanarie, regele vizigoţilor (sec. IV) şi Ioan Casian, călugăr din Sciţia Minor (sec. IV-V) născut la Cassâi (de unde Cassianu). satul Casimcea de azi, jud. Constanţa. A plecat în Apus, unde a întemeiat obşti monahale şi a introdus aici rânduieli din monahismul grec. Toţi sfinţii pomeniţi în calendarul creştin, au fost trecuţi acolo după ce au fost canonizaţi de Biserică. Canonizarea înseamnă recunoaşterea oficială a cultului acestor sfinţi şi trecerea lor în canonul, catalogul sau listele sfinţilor. Acest canon s-a completat mereu de-a lungul veacurilor creştine şi chiar în vremea noastră mai sunt canonizaţi, adică trecuţi în rândul sfinţilor şi personalităţi care au trăit mai aproape de epoca noastră. În acest scop şi Biserica Ortodoxă Română a hotărât, în şedinţa din 28 februarie 1950, să înceapă acţiunea de canonizare a unor sfinţi de origine română şi să generalizeze, în toată Biserica Ortodoxă Română, atât cinstirea acestora, cât şi a unor sfinţi mai vechi. de origine străină, dar ale căror sfinte moaşte au fost aduse şi se păstrează întregi în ţara noastră. Aceşti sfinţi canonizaţi în 1955, pe baza hotărârilor din 1950, sunt sfinţi trăitori în diferite regiuni ale ţării noastre, şi dintre care unii şi-au jertfit chiar viaţa pentru apărarea Ortodoxiei româneşti. Sfântul loan Valahul martirizat de turci la 12 mai 1662, la Constantinopol, originar din Valahia (Ţara Românească), neomartir, cinstit şi în Biserica greacă, Sf. Ioan de la Raşca, episcop din Moldova, sec. XVIII, pomenit la 1 iunie. Cuviosul sfânt Iosif cel Nou de la Partoş (sec. XVII. mitropolitul Banatului între 1650-1653), pomenit la 15 septembrie, ale cărui moaşte se afla în Catedrala de la Timişoara (care pentru viaţa lui curată şi puterea de a face minuni era socotit sfânt, fiind recunoscut de un sinod local (1686), format din arhiereii din Mitropolia de atunci a Banatului.  Era înmormântat la Mănăstirea Partoş (azi bise­rică de sat), de unde i-au fost aduse moaştele la Timişoara, în 1956. Mitropoliţii Ilie Iorest şi Sava Brancovici, sfinţi „mărturisitori” care n-au fost ucişi, dar au suferit pentru apărarea credinţei ortodoxe, ca Mitropoliţi ai Ardealului (sec. XVII), au zi de pomenire la 24 aprilie. Canonizaţi ca „mărturisitori” pentru apărarea credinţei ortodoxe din Ardeal, sec. XVIII, sunt cuvioşii ieromonahi Visarion Sarai, Sofronie de la mănăstirea Cioara şi ţăranul drept-credincios Nicolae Oprea (Miclăuş) din Săliştea Sibiului, toţi cu zi de pomenire la 21 octombrie. În Muntenia este Sf. Ierarh Calinic Cernicanul (sec. XIX), fost episcop de Râmnic, venit de la Mănăstirea Cernica, unde fusese stareţ şi unde se şi află înmormântat (+1868). În aceeaşi şedinţă a Sf. Sinod din octombrie 1955, s-a hotărât şi generalizarea cinstirii în toată ţara, în Biserica Ortodoxă Româna, şi a unor sfinţi mai vechi, de origine străină, a căror sfinte moaşte au fost aduse şi se păstrează întregi în ţara noastră, dar care erau cinstite cu un cult local (regional) şi anume: Sf. Mucenifâ Filofteia (sec. XII), ale cărei moaşte se afla la Curtea de Argeş, în biserica lui Neagoe Basarab, Cuviosul Nicodim de la Tismana (+ 26 dec. 1406), ce se pomeneşte la 26 dec., şi din ale cărui moaşte se mai păstrează la Mănăstirea Tismana numai degetul mare de la mâna dreaptă. Originar din părţile Prilepului (Macedonia), a venit în Ţara Românească după jumătatea sec. XIV, unde întemeiază primele mănăstiri de la noi: Vodiţa şi Tismana, unde şi este înmormântat. Moaş­tele sale au fost luate, nu se ştie de cine şi nici unde au fost duse. Sf Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (sec. XIV), martirizat de turci la Cetatea Albă, în Basarabia, la 1330 şi ale cărui moaşte se află în Biserica Sf Gheorghe din Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava (pomenit la 2 iunie), Sf. Grigorie Decapolitul, pomenit la 20 noiembrie, are moaştele la Mănăstirea Bistriţa (Vâlcea); a suferit ca mărturisitor pentru apărarea cultului icoanelor (sec. XI), iar moaştele lui au fost aduse în sec. XV de boierii Craioveşti şi depuse în biserica Mănăstirii Bistriţa din Oltenia, zidită de ei, unde se află şi acum. Sf Paraschiva cea Noua. pomenită la 14 oct. are moaştele la cate­drala mitropolitană din Iaşi; Cuviosul Dimitrie cel Nou Basarabov, ale cărui moaşte se află în Catedrala patriar­hală din Bucureşti, se sărbătoreşte la 27 oc­tombrie. Părţi din moaştele altor sfinţi se mai păstrează la noi, aduse în ţară din diverse locuri, mai ales de la Sf. Munte Athos şi din diferite împrejurimi, cele mai multe cumpărate de voievozii români şi depuse în bisericile ctitorite de ei şi în bisericile unor mănăstiri mai mari (Neamţ, Putna, Secu, Raşca, Slatina, Cernica, Horezu s.a.), precum şi în unele biserici catedrale şi biserici mari din oraşe, Ex: la Craiova, în catedrala mitropolitană se păstrează capul Sf. Muceniţe Tatiana (+13 ianuarie); capul şi mâna dreaptă a Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului (+11 august) şi capetele Sfinţilor mucenici Serghie şi Vach (+7 oct.). Toate au fost păstrate înainte la Curtea de Argeş, de unde au fost aduse la Craiova; capul Sf. Grigore Decapolitul (+25 ian.) se află la Mănăstirea Slatina din Moldova, unde au fost aduse de ctitorul mănăstirii, Domnitorul Alexandru Lăpuşneanu. La Biserica Zlătari din Bucureşti se păstrează părţi din moaştele Sfântului Ciprian, la Horezu se află un deget din moaştele Sfântului Andrei, moaşte cumpărate de Domnitorul Constantin Brâncoveanu de la Constantinopol. La Biserica Sf. Gheorghe Nou se află mâna dreaptă a Sf. Nicolae, al cărui trup se află în Italia, într-o biserică din oraşul Bari. În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie 1992 s-a făcut canoni­zarea unui alt şir de sfinţi români, autohtoni, flxându-se şi ziua de pomenire a fiecăruia dintre ei: Sf. Cuvios Ioan de la Prislop (13 sept.), Sf. ierarh martir Antim Ivireanul (27 sept.), Sfinţii preoţi mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel (21 oct.), Sf. cuvios Antonie de la lezerul-Vâlcea (25 noiembrie), Sf. Cuv. Daniil Sihastrul (18 dec), Sf. cuv. Gherman din Dobrogea (29 febr), Sf. Ierarh losif Mărturisitorul din Maramureş (24 april.), Sf ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie), Sf. ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie), drept-credinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie), Sf. cuvios Ioan Iacob Hozevitul (5 august), Sfânta cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august) şi Sfinţii martiri Constantin Vodă Brâncoveanu cu cei patru fii: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache (16 august). În aceeaşi şedinţă a Sf. Sinod s-a hotărât proclamarea solemnă a generalizării cultului sfinţilor români canonizaţi în 1955 şi proclamaţi atunci cu cinstire locală (vezi mai sus), cât şi a sfinţilor români autohton şi care au trăit pe pământul ţării noastre sau, fiind născuţi în alte părţi, au fost martirizaţi în părţile noastre, fiind cinstiţi ca sfinţi şi de alte biserici; sunt în număr de 24 de sfinţi după cum urmează; sfinţii mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostral (9 dec.), Sf. cuv. Paisie de la Neamţu (15 nov.), Sf. mucenic Dasie (20 nov.), Sf. mucenic Hermes (31 dec.), Sf. cuv. Antipa de la Calapodeşti ( 10 ian.), Sfinţii Ermil şi Stratonic (13 ian.), Sf. Bretanion, episcop de Tomis (25 ian.), Sf. cuv. şi mărturisitor Ioan Casian (29 febr.), Sf. mucenic Montanus-preotul şi soţia sa Maxima (26 martie), Sf. Irineu, episcop de Sirmium (6 apr.), Sf. mucenic Sava de la Buzău  (12 april·), Sf. Teotim, episcop de Tomis (20 april.), Sfinţii mucenici Pasicrat şi Valentin (24 april.), Sf. mucenic Iuliu Veteranul (27 mai), Sf. mucenici Zotic, Atal, Camasi şi Filip — de la Niculiţel (4 iunie), Sfinţii mucenici Nicandru şi Marcian (8 iunie), Sf Nifon, patriarhul Constantinopolului, primul Mitropolit al Ţării Româneşti, sec. XIV (11 iunie), Sf mucenic Isihie (15 iunie), Sf. Niceta de Remesiana (24 iunie), Sf mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (24 iunie), Sfinţii mucenici Epictet şi Astion (8 iulie), Sf. mucenic Emilian de la Durostorum (18 iulie), Sfinţii mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venus (21 august), Sf. mucenic Lup (23 aug.). În aceeaşi şedinţă din 20 iunie 1992, Sf. Sinod a hotărât instituirea „Duminicii Sfinţilor Români” şi care va fi prăznuită în prima duminica ce urmează după „Duminica Tuturor Sfinţilor”. În iconografia bisericilor noastre ortodoxe, locul acestor sfinţi români va fi în pictura murală, în naos, dar ţinând seama că unii dintre ei —ca de ex. sfinţii Calinic Cernicanul, Iosif cel Nou de la Partoş, llie lorest, Sava Brancovici — au fost şi arhierei (episcopi şi mitropoliţi). ei vor putea fi zugrăviţi în altarul bisericii, în registrul de jos, unde sunt pictaţi ierarhii; chipurile sfinţilor Visarion Sarai şi Sofronie de la Cioara, care au fost ieromonahi (preoţi-calugări), se vor picta în naos, printre sfinţii zugrăviţi în registrul inferior, mai aproape de pronaos, unde pot fi văzuţi şi veneraţi de credincioşii de ambele sexe (e cazul în bisericilor de sat, unde se mai păstrează tradiţia ca femeile să stea în pronaos). Sfinţii Ioan Valahul (Românul) şi Oprea Nicolae (Miclăuş), care au fost simpli mireni, vor fi zugrăviţi în naos, mai înspre apus, ori în pronaos, în costum de epocă, local. O frumoasă reprezentare iconografică a acestor sfinţi se află în pictura murală din bisericuţa schitului Vovidenia de la Mănăstirea Neamţ. Dacă spaţiul de pictat în biserică este insuficient, chipurile acestor sfinţi se vor zugrăvi pe icoane separate (icoane mo­bile), care se pot fixa pe pupitre speciale, ce se aşează în biserică în locuri accesibile, unde să poată fi văzute şi venerate de credincioşi.

În Mitropolia Ardealului, în anul 2011 au fost canonizaţi Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, prăznuit la 30 noiembrie şi Sfântul Mitropolit Simion Ştefan, prăznuit la 24 aprilie.

Sursa: Pr. Prof. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, „Dicţionar de cunoştinţe religioase”, Editura „Andreiana”, Sibiu, 2010.