Seară de colinde oferită de Corul de copii „Canto-Mina” din Sibiu

400

Şi în acest an, Corul de copii ,,Canto-Mina” al comunităţii Parohiei Sibiu-Hipodrom VI a susţinut duminică, 16 decembrie, un concert de colinde. A fost o seară de colinde minunată, care a adus şi dansul fulgilor de nea, bucuria micilor colindători împletindu-se cu jocul fulgilor de zăpadă de afară. Au fost prezenţi enoriaşi, părinţi, fraţi şi bunici. Copiii au fost îmbrăcaţi în costume populare româneşti. Corul a fost susţinut şi de domnul Narcis Iorga, credincios al parohiei, prin acordurile chitarei. La sfârşitul concertului, membrii corului au primit daruri, pachete cu surprize şi dulciuri. La un ceai cald servit în Casa Prăznicar  din curtea bisericii, toţi cei prezenţi au putut să-şi împărtăşescă emoţiile,  gândurile cele bune şi urările de Crăciun. Preotul paroh Nicolae Neagu, iniţiatorul şi susţinătorul acestui proiect, a mulţumit copiilor, părinţilor, profesorul coordonator al  proiectului şi profesorilor dirijori.

Toate acestea – bucuria şi satisfacţia copiilor, mulţumirea părinţilor şi fericirea de pe chipurile tuturor celor prezenţi, binecuvântarea preotului –  au oferit celor implicaţi direct în desfăşurarea acestui proiect – coordonator, prof. Măriuca Neagu, dirijori, prof. Simona Manea şi Alina Morcan – puterea de a nu renunţa şi de a merge mai departe. În acest an şcolar 2018/2019, până în prezent, numărul membrilor corului a variat între 25 şi 30 de copii, cu vârsta între 7 şi 14 ani. Majoritatea copiilor provin de la Şcoala Gimnazială ,,N. Iorga”, dar sunt elevi şi de la  Liceul ,,Constatin Noica” din Sibiu, Liceul Pedagogic Sibiu, Şcoala Gimnazială Nr. 8 Sibiu şi Liceul ,,O. Goga” Sibiu. Repetiţiile corului se vor relua în anul ce vine – 2019 – începând cu prima săptămână de şcoală după vacanţa de iarnă şi vor avea loc o dată pe săptămână, în fiecare miercuri, între orele 18:40 şi 19:30. Aşteptăm noi membrii.