Seară duhovnicească la Mediaș

2068

Credinciosii de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfinții Mărturisitori Transilvăneni” din cimitirul ortodox Mediaș au participat sâmbătă, 27 mai, la o seară duhvonicească aparte. După slujba Vecerniei, oaspeți de la Cluj-Napoca au oferit celor prezenți momente de omagiere a martirilor din temnițele comuniste. Astfel, profesorul Vasile Rusu a susținut o prelegere despre „sfinții închisorilor”, cei cărora Biserica Ortodoxă Română le-a rânduit cinstirea omagială în acest an.

Mai apoi, un grup de tineri din Parohia „Sfântul Alexandru” din Cluj-Napoca, sub îndrumarea preotului Claudiu Melean, au dat viață personajelor din piesa „Colind înlănțuit”, care a surprins, metaforic, drama unuia dintre martirii închisorilor comuniste, Traian Dorz.

„Dacă informațiile succinte pe care profesorul Vasile Rusu le-a inclus în prelegerea sa au stârnit fiori reci celor prezenți, piesa de teatru, realistă până la identificarea interpreților cu personajele, a generat emoții dintre cele mai diverse printre cei prezenți: supărare, furie, revoltă, sperietură, tristețe, recunoștință. Dar, nu în ultimul rând, s-a simțit bucuria de a fi înțeles rostul real al sacrificiului celor uciși în închisorile comuniste sau morți, ulterior, din cauza celor îndurate în detenție: credința în Iisus Hristos, rămasă neatinsă, neschimbată și tot astfel transmisă nouă, peste ani”, ne-a spus preotul Flaviu Gabriel Fleșer de la biserica medieșeană.

Daruri și aprecieri

La sfârșitul serii, tinerii din Cluj-Napoca au oferit celor prezenți în mica biserică din Mediaș câte o cruciuliță confecționată de ei, ca dar simbolic. De asemenea, oaspeții au primit prin grija părintelui paroh Flaviu Gabriel Fleșer mai multe cărți.

„Darurile au fost o dovadă în plus a faptului că, indiferent de distanțele fizice care îi despart, credincioșii ortodocși, mai cu seamă cei tineri, se regăsesc, se recunosc unii cu alții întru mărturisirea unei singure, de neclintit credințe”, ne-a mai spus părintele paroh.