Ședință a Adunării eparhiale în Arhiepiscopia Sibiului

1225

 

În Aula „Mitropolit Ioan Mețianu” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc sâmbătă, 21 ianuarie, ședința de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului, prezidată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.

Ședința de lucru a Adunării eparhiale de la Sibiu a fost precedată de Sfânta Liturghie și de un Te Deum oficiate în capela facultății de un sobor de preoți și diaconi condus de Preasfințitul Ilarion, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. La slujbele religioase au fost prezenți IPS Mitropolit Laurențiu, membrii Adunării eparhiale și ostenitorii administrației Arhiepiscopiei Sibiului, care I-au mulțumit lui Dumnezeu pentru ajutorul primit în anul care s-a încheiat.

La ședința Adunării eparhiale au fost prezentate rapoartele de activitate ale sectoarelor eparhiale și s-a discutat despre proiectele pentru anul 2017 și activitatea duhovnicească, misionar-pastorală, culturală, social-filantropică și administrativă din perioada următoare.

„Ședința aceasta este nu numai o rânduială administrativă și canonică importantă, ci ea are și o valoare liturgică și în același timp și o valoare spirituală, pentru că-I aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru că ne-a învrednicit să mai trecem încă un an. Acum trebuie să vedem în viitor, în perspectivă. Finalitatea activităților noastre este preamărirea lui Dumnezeu și aceasta nu se face doar prin cuvinte, ci prin fapte. Există niște reguli, niște legi, pornind de la poruncile pe care le avem de îndeplinit, adică legile, canoanele Bisericii, aceste rânduieli care sunt administrative, juridice și care trebuie îndeplinite pentru ordine și pentru desfășurarea activităților noastre în bune condiții”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Prezentări în format video

Anul acesta rapoartele de activitate au fost prezentate într-un format inedit, printr-un colaj video-foto a principalelor realizări din anul care s-a încheiat. Prezentarea video a fost realizată de sectorul cultural, prin Departamentul pentru Tineret și prin Departamentul pentru Formare continuă și misiunea. Au fost astfel illustrate principalele activități liturgice, spirituale, administrative, culturale, social-filantropice și economice ale Arhiepiscopiei Sibiului din anul 2016.

La finalul ședinței Adunării eparhiale s-a ținut un moment de reculegere în memoria marelui maestru al cinematografiei românești, sibianul Ion Besoiu.